VIDEO Daniel Băluță sare în ajutorul bucureștenilor care stau în frig și fără apă caldă: Oamenii să nu plătească nimic!

Autor: Anca Flondor

Publicat: 01-02-2026 15:00

Actualizat: 01-02-2026 15:02

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă, anunţă că PSD va introduce în Consiliul General al Municipiului Bucureşti un proiect de hotărâre care să prevadă că, dacă Termoenergetica şi ELCEN nu livrează apă caldă şi agent termic în parametri, asociaţiile care primesc „apă călâie” să nu fie nevoite să plătească acest serviciu.

Acesta susţine de asemenea modificarea politicii privind acordarea subvenţiilor pentru căldură în Bucureşti „astfel încât fiecare să plătească în concordanţă cu veniturile pe care le are”.

„Citim că mii de blocuri primesc apă caldă la o temperatură incredibilă, ea e călâie, caloriferele sunt amorţite. Lucrul acesta se va schimba. În cursul acestei săptămâni – şi invit toţi consilierii din Consiliul General să se alăture acestui demers – vom iniţia un proiect de hotărâre prin care, exact aşa cum ANPC validează calitatea unui produs şi, dacă el este bun, îl păstrează pe piaţă, dacă nu este bun, nu-l păstrează pe piaţă, în momentul în care asociaţiile primesc apă caldă, şi acest lucru se aplică din luna ianuarie, unde au fost cele mai mari probleme pentru foarte mulţi oameni, au ajuns să facă petiţii, unde ne trezim aici, fac petiţii oamenii pentru că există din partea autorităţilor un dezinteres total.

Ce facem? Dacă nu livrăm apa caldă şi căldura în parametri, să plătească cine este de vină, oamenii nu plătesc nimic. Deci, ca atare, Termoenergetica şi cu ELCEN trebuie să-şi rezolve problema asta, nu pe spatele cetăţenilor”, a declarat Daniel Băluţă într-o conferinţă de presă susţinută duminică.

Acesta spune că proiectul îşi propune să „consfinţească o realitate” şi anume aceea că oamenii nu trebuie să plătească pentru un serviciu care nu e de calitate şi la standarde.

„Este o lecţie care era momentul să se întâmple pentru cei care găsesc de fiecare dată scuze şi se plâng”

Primarul susţine de asemenea modificarea politicii privind acordarea subvenţiilor pentru căldură în Bucureşti „astfel încât fiecare să plătească în concordanţă cu veniturile pe care le are”.

El spune că, în Bucureşti, cifrele de la nivelul lunii decembrie arată că erau 29.500 de pensionari cu pensii de până la o mie de lei care au dificultăţi în plata căldurii şi multe alte zeci de mii cu venituri mici sau dizabilităţi, Băluţă arătând că nu e normal a subvenţia să fie acordată în mod egal acestor oameni şi celor care au salarii de 20.000 de lei.

„Voi face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a bloca orie măsură de austeritate suplimentară”, mai anunţă Băluţă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri