Liderul PSD, Sorin Grindeanu, descrie relația cu premierul Ilie Bolojan drept una „de lucru”, dar recunoaște că cei doi discută frecvent, inclusiv la o cafea sau la o masă informală. „Stăm și la o cafea sau un ceai. Mai și mâncăm, câteodată”, a spus Grindeanu într-un interviu pentru Știrile PRO TV.
Întrebat cum ar caracteriza colaborarea cu premierul, Sorin Grindeanu a răspuns fără ezitare: „De lucru. Cum ați zis dumneavoastră. De lucru.”
Liderul PSD a explicat că menține un dialog constant cu șeful Guvernului, dar că relația lor este una strict profesională.
„Fac toate din aceste lucruri enumerate de dumneavoastră. Și vorbim la telefon, și ne întâlnim, și stăm și la o cafea sau un ceai. Mai și mâncăm, câteodată”, a spus liderul PSD.
Întrebat unde au loc aceste întâlniri, Grindeanu a răspuns: „Depinde.” „Ori la Guvern — că să știți, chelnerii sunt în continuare acolo — ori la Parlament.”
„Nu e o treabă în care cineva să fie înger și celălalt demon”
Grindeanu a evitat să comenteze criticile venite din propriul partid la adresa premierului și a subliniat că relația dintre cei doi poate fi îmbunătățită prin efort comun.
„Nu avem discuții de acest tip. Și nici eu nu-l întreb de excesele unor membri PNL. Lucrurile se întâmplă în ambele direcții, nu într-una singură”, a spus liderul PSD. „Cred că amândoi putem să contribuim la îmbunătățirea relației. Nu e o treabă în care cineva să fie înger și celălalt demon. E loc de mai bine la amândoi”, a conchis Grindeanu.































Comentează