Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video | Descoperire a polițiștilor de frontieră: Țigări de 2 milioane de euro, ascunse printre portocale

Țigări de contrabandă în valoare de peste 2 milioane de euro au fost descoprite de polițiștii de frontieră din Giurgiu într-un tir, în spatele unui „capac” din cutii de portocale, anunță Mediafax.

Potrivit Poliției de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion, un cetățean român, în vârstă de 40 de ani. Acesta transporta, conform documentelor prezentate, portocale pe ruta Bulgaria-Ungaria.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele cutiilor cu portocale (metoda capac), 968 de baxuri ce conţineau 484.000 de pachete cu ţigări, diferite mărci.

Țigările, în valoare totală de peste 2 milioane de euro, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.