DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Dezvăluirile generalului Paul Oprea, trimis să salveze orașul Suceava

Secretarul de stat, Ionel Paul Oprea, comandantul medical al orasului Suceava, a vorbit, sâmbătă, în exclusivitate pentru Antena 3, despre cum se desfășoară acum activitatea în Spitalul Județean din Suceava, grav afectat de pandemia de coronavirus, potrivit radu-tudor.ro.

Generalul Paul Oprea a explicat cum și-a început activitatea din momentul în care a ajuns la Suceava.

Citește și: Un fost șef SIE a făcut totul public! Atac devastator la un deputat USR, pe tema pensiilor speciale: Egali eram în comunismul acela după care tânjiți dvs

“Sunt aici cu o echipă de colegi, de camarazi militari. Ne cunoaștem foarte bine, conlucrăm foarte bine. Ca militari nu este nevoie să ne fi cunoscut anterior – avem aceleași norme și legi după care acționăm încât echipa s-a sudat foarte repede.

Am demarat rapid acțiunea în cadrul spitalului. În primul rând, documentarea la fața locului asupra situației, asupra moralului, asupra efectivelor care au mai rămas în spital active, care este numărul de pacienți, care este dotarea și care este organizare. În primul rând modul de acțiune contează într-o acțiune complexă ca aceasta”, a spus generalul Paul Oprea.

Potrivit acestuia, o problemă importantă în cazul spitalului sucevean o reprezintă moralul medicilor.

Citește și: Marcel Vela a fost în inspecție! Unde s-a dus în control șeful Internelor

“Noi avem niște obiective foarte clare, pornind de la analiza de situație. Problema de bază nu e că am găsit un spital cu pacienți cu COVID-19. Problema de bază este forța de muncă, personalul profund afectat de îmbolnăviri, de angoasă, de teamă, demoralizat și dezorganizat.

Cred că personalul nici nu a fost antrenat să suporte solicitări de acest gen și aceasta este o informație pe care ar trebui să o prelucrăm la nivelul întregii rețele de spitale”, a subliniat Oprea.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.