Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Discursul de învestire al lui Joe Biden: Fără unitate nu există națiune, există doar haos

cnn.com
Joe Biden

Joe Biden a depus, miercuri, în faţa Capitoliului, jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. El a devenit al 46-lea preşedinte american. În discursul care a urmat, el a spus că este o zi în care democrația a învins.

CITEŞTE ŞI: SONDAJ CURS - Opţiunile electorale la o lună după alegeri: Entuziasmul AUR scade, PSD se menţine pe primul loc

  • „Aceasta este ziua Americii, aceasta este ziua democratiei, o zi de speranta. America a avut de infruntat multe provocari si s-a ridicat mereu la nivelul asteptarilor. Celebram azi nu victoria unui candidat, ci azi celebram triumful unei cauze, triumful democratiei, a vointei poporului. Am invatat iar ca democratia este pretioasa, dar fragila si democratia a invins (...) Este o natiune formata din ceteteni buni. Timp de secole am muncit să ajungem aici, dar inca mai avem multe de facut, multe de reparat, multe de construit, multe de vindecat”, a declarat Joe Biden.
  • „Fara unitate nu exista natiune, exista doar haos”, a adăugat el. Președintele american a acuzat faptul că se duce o luptă în SUA între „idealul american ca toti suntem egali” și discriminările rasiale.
  • Joe Biden a menționat în discurs și pandemia de coronavirus, el spunând că virusul a luat mai multe vieți decât Primul Război Mondial.
  • „Stăm aici la doar câteva zile după ce o mulţime a crezut că poate folosi violenţa pentru a reduce la tăcere voinţa poporului, pentru a opri funcţionarea democraţiei noastre, pentru a ne îndepărta de pe acest pământ sacru. Nu s-a întâmplat acest lucru. Nu se va întâmpla niciodată. Nici astăzi, nici mâine, niciodată. Niciodată”
  • „Împreună, vom scrie o istorie americană a speranţei, nu a fricii; de unitate, nu de divizare; de lumină, nu de întuneric. O poveste despre decenţă şi demnitate, dragoste şi vindecare, măreţie şi bunătate”
  • „Ne vom repara alianţele, vom colabora din nou cu lumea, nu pentru a face faţă provocărilor de ieri, ci provocărilor de astăzi şi de mâine”

Biden a depus jurământul în faţa judecătorului John Roberts, şeful Curţii Supreme, pe o biblie de la Douay-Rheims, de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică.

Democratul Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, a primit din partea americanilor peste 81,2 milioane de voturi în alegerile din noiembrie anul trecut, cele mai multe pe care un candidat le-a obţinut în istoria Statelor Unite. La nivelul electorilor, el s-a impus cu 306 voturi, iar republicanul Donald Trump a primit 232.

Biden a fost ales senator al statului Delaware în 1973 şi a devenit apoi preşedintele comitetului juridic şi pentru relaţii internaţionale al Camerei.

După două campanii fără succes pentru Casa Albă, în 1988 şi 2008, el a devenit vicepreşedinte în administraţia Barack Obama, şi a deţinut această funcţie între 2009 şi 2017.

În februarie 2020, el şi-a anunţat intrarea în cursa pentru a deveni candidat democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Biden este cel mai vârstnic preşedinte american.

La ceremonia de la Capitol Hill (Washington D.C.), organizată cu măsuri speciale de protecţie şi securitate, participă din partea fostei administraţii vicepreşedintele Mike Pence. La eveniment sunt prezenţi foştii preşedinţi americani Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton.

În Capitală au fost trimişi aproximativ 25.000 de militari din Garda Naţională. Mii de steaguri au fost amplasate în spaţiul din faţa Capitoliului, unde de obicei se afla publicul ceremoniei.

Donald şi Melania Trump au părăsit, miercuri dimineaţă, Casa Albă, pentru ultima dată din postura de cuplu prezidenţial. Cei doi au participat la o ceremonie de rămas-bun la Joint Base Andrews, înainte de a pleca spre Florida. Trump este al patrulea preşedinte din istoria SUA care nu participă la inaugurarea mandatului succesorului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.