VIDEO După ce Ioana Mihăilă nu l-a ascultat și a redus numărul de paturi de la terapie intensivă, Florin Cîţu a cerut creșterea urgentă la 1.600 de locuri

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-09-2021

Actualizat: 12-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Premierul Florin Cîţu a cerut, la videoconferinţa cu prefecţii şi reprezentanţii DSP, să crească de la 860 la 1.600 numărul de paturi disponibile la secţiile de terapie intensivă.

"Aş vrea să vorbim despre situaţia de la ATI. Avem deja 600 de persoane. Ultima informare pe care o aveam este că avem ca număr de paturi disponibile 860, aş vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secţiile ATI. Dacă este nevoie de intervenţia mea, spuneţi, dar ştiu foarte bine că putem să ajungem la 1.600 de paturi. Să-mi spuneţi cum şi când ajungem acolo, ca să nu fim luaţi pe nepregătite", a transmis, duminică, premierul, la Palatul Victoria.

Citește și: VIDEO ULTIMA ORĂ România introduce certificatul de vaccinare la nunți: Anunțul făcut de Florin Cîțu

El a adăugat că România este pe o pantă ascendentă în privinţa pandemiei de COVID-19.

"În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică, ştiţi foarte bine că, din păcate, suntem pe o pantă ascendentă, avem câteva judeţe unde situaţia este deja îngrijorătoare şi incidenţa a sărit de 2 la mie. Bistriţa-Năsăud şi Ilfov sunt deja aproape, sunt peste, ajung chiar la 3 la mie. Aici clar trebuie să vedem ce soluţii vom lua în perioada următoare şi cum ne asigurăm că toate măsurile sunt respectate", a mai declarat premierul.

Citește și: VIDEO Florin Cîțu a dat ordin: 'Vreau să menţinem anul acesta şcoala cu prezenţă fizică. Nu ne jucăm cu sănătatea copiilor' .

 


Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri