Cel puţin 59 de persoane au murit în Nigeria într-o explozie cauzată de coliziunea dintre un camion-cisternă şi un camion care transporta pasageri şi animale, au anunţat luni serviciile de intervenţie, potrivit AFP, conform Agerpres.
Ibrahim Husseini, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din statul Niger (NSEMA), a declarat luni pentru AFP că "numărul morţilor a crescut la 59" şi că "noi victime ar putea fi descoperite pe măsură ce evacuarea locului accidentului avansează".
El a spus că victimele au fost îngropate imediat după accidentul de duminică, aşa cum se obişnuieşte în acest stat musulman din nordul ţării. Imagini cu cadavre carbonizate înainte de a fi îngropate au fost publicate de NSEMA.
"Incidentul a avut loc atunci când un camion-cisternă încărcat cu PMS (combustibil) s-a ciocnit cu un camion cu remorcă încărcat cu pasageri şi animale", se explică într-un comunicat al NSEMA.
Coliziunea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum din regiunea Agaie, în statul Niger, în nordul celei mai populate ţări din Africa.
Alte două vehicule, o macara şi o camionetă, au fost, de asemenea, implicate în accident, iar aproximativ cincizeci de vaci au fost arse de vii.
Șoselele morții
Accidentele în care sunt implicate cisterne sunt frecvente în Nigeria: FRSC a înregistrat 1.531 în 2020, care au provocat moartea a 535 de persoane.
Conform Comisiei Federale pentru Siguranţa Rutieră (FRSC), peste 5.000 de persoane au murit în accidente rutiere în Nigeria în 2023, comparativ cu aproape 6.500 în anul precedent. Dar, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aceste date nu iau în considerare accidentele neraportate autorităţilor. Se estimează că există aproape 40.000 de decese anuale legate de accidente rutiere în Nigeria, într-un raport publicat în 2023.
Accidentele sunt frecvente pe drumurile prost întreţinute din Nigeria, în mare parte din cauza vitezei şi a nerespectării regulilor de circulaţie.
Exploziile mortale au loc, de asemenea, cu regularitate în apropierea infrastructurii petroliere din sudul ţării, în special din cauza sifonării ilegale, Nigeria fiind principalul producător de petrol din Africa.
Comentează