Un atac cu drone a provocat un incendiu de proporții lângă uzina chimică Acron din orașul rusesc Veliky Novgorod, în noaptea de miercuri spre joi, potrivit autorităților regionale și relatărilor din presa locală, relatează Mediafax.
O serie de explozii puternice a fost raportată în noaptea de miercuri spre joi în orașul Veliky Novgorod, în apropierea uneia dintre cele mai mari fabrici chimice din Rusia, PJSC Acron.
Mai multe canale de monitorizare și publicații locale au transmis că un atac cu drone a declanșat un incendiu vizibil din diferite zone ale orașului.
Guvernatorul regiunii, Alexander Dronov, a confirmat activarea sistemelor de apărare aeriană și a cerut populației să rămână calmă și să raporteze orice observație legată de drone.
Ulterior, acesta a anunțat că 19 drone ar fi fost doborâte în regiune, aflată strategic între Moscova și Sankt Petersburg.
Independent Astra a relatat că imagini geolocalizate arată un incendiu în direcția uzinei Acron, fără a confirma însă o lovitură directă asupra instalației.
Despre Acron
Acron este un important producător rus de îngrășăminte pe bază de azot, fertilizanți complexi și substanțe chimice industriale.
O parte dintre materialele produse de companie au aplicații cu dublă utilizare, inclusiv compuși folosiți la fabricarea explozibililor, notează Kyiv Independent.
Firma dispune și de o rețea proprie de transport feroviar pentru materii prime și produse finite.































Comentează