VIDEO FC Hermannstadt obține prima victorie în campionat: Gol marcat în prelungiri, din penalty, cu ajutorul VAR

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 10-08-2024

Actualizat: 10-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

FC Hermannstadt a obţinut prima sa victorie din noul sezon al Superligii de fotbal, 2-1 (0-1) cu FC Botoşani, sâmbătă, la Sibiu, într-un meci din etapa a 5-a.

FC Botoşani a deschis scorul prin Alin Şeroni (45+3), cu o lovitură de cap de la aproape 14 metri, scrie agerpres.ro.

Sibienii au reuşit să revină şi să smulgă victorie după două faze fixe. Ianis Stoica (79) a egalat din lovitură liberă, cu concursul portarului Eduard Pap, iar Cristian Neguţ a marcat golul victoriei (90+2), dintr-un penalty acordat pentru henţ la Rijad Sadiku, lovitură de pedeapsă dictată în urma vizionării reluărilor video.

Gazdele au mai marcat o dată, prin Florin Bejan (47), dar golul a fost anulat în cele din urmă pentru ofsaid.

AFC Hermannstadt - AFC Botoşani 2-1 (0-1), Stadion Municipal - Sibiu

Au marcat: Ianis Stoica (79), Cristian Neguţ (90+2 - penalty), respectiv Alin Şeroni (45+3).

Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Adrian Popescu (Craiova), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Alexandru Vodă (Alba Iulia)

Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri