În urma exploziei de la Crevedia, doi soți au pierit, într-un interval de 13 ore. În această tragică situație, bărbatul a trecut primul în neființă. A suferit un infarct în momentul în care a constatat cât de serioase erau rănile soției sale.
Bărbatul a murit după ce a văzut rănile soției sale. Soția lui a murit duminică, la Spitalul Floreasca. Ea avea arsuri pe aproape tot corpul.
Cei doi soți aveau doi copii, o fată și un băiat.
La trei zile distanță de la tragicul eveniment, fiica celor două victime a venit la casa părinților ei pentru a hrăni animalele din ogradă și pentru a luat diverse lucruri din casa părinților ei.
Surpriza a venit în momentul în care a încercat să intre în curtea casei. Femeia a dat piept cu vigilența autorităților, iar soțul ei s-a ales cu o amendă și cu un dosar penal.
”Asa se poarta autoritățile după ce am pierdut ambii parinti, noi încercând sa hrănim animalele ramase în viata și sa luam niște haine .Acest om a fost trimis de comandantul lor sa ne însoțească pana la poarta,iar în curte sa între doar domnul pompier. Respect pentru pompierul care s a oferit sa ne ajute cu hrănirea animalelor, iar celalalt om a întrat sa ne spună ca trebuie sa ne păzească sa nu furam ceva sau sa fugim. Într-un final a ajuns soțul meu la sectia de politie incatusat de comandant și încă 2 persoane,iar pe mine m-au bruscat sa ies odată din curte de parca am fi fost niște criminali fiindcă domnul comandant a fost supărat ca am folosit telefonul în condițiile în care și el avea telefonul la el(oare era închis sa nu existe pericolul unei explozii).Așadar domnul comandant I-a facut dosar penal și I a dat amenda maxima soțului meu”, se arată în postarea fiicei celor doi soți decedați în exploziile de la Crevedia.
Ginerele soților decedați în urma exploziilor de la Crevedia a postat un filmuleț în care a prezentat faptul că una dintre cisternele care au explodat a aterizat în curtea socrului său.
Comentează