Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Florin Cîțu condamnă retorica anti-europeană: În România, unii politicieni dau vina pe UE pentru toate nerealizările lor

Inquam Photos / George Calin
florin citu parlament

Președintele PNL și al Senatului, Florin Cîțu, a declarat miercuri, în Parlament, la ședința solemnă dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, că unii politicieni români dau vina pe Uniunea Europeana pentru toate nerealizările lor.

„Intrarea în Uniunea Europeană este benefică pentru TOȚI românii și, în același timp, necesară. Chiar dacă unii dintre noi au alte opinii. Poate prea des, în ultimii ani, unii politicieni s-au folosit sau au promovat negativ aderarea României la Uniunea Europeană. Este o realitate de necontestat faptul că aderarea la Uniunea Europeană a adus bunăstare, libertate, securitate României și românilor, indiferent de forma ei definită de constituție: alimentară, financiară, socială sau sanitară. Cele mai mari câștiguri pentru România și români sunt cele trei mari libertăți care nu au existat înainte de aderare: libera circulație a persoanelor, a mărfurilor și a capitalurilor.

Dacă ne uităm în jurul României, toate țările au luat o decizie importantă. Noi am luat decizia că suntem o țară europeană. A fost prima dată, în istorie României, când a existat consens transpartinic. Toate partidele politice s-au pus de acord cu privire la drumul european al țării noastre.

Această aderare a atins și a pătruns toate nivelurile societății românești. La nivelul politicii, România face parte, acum, din marile familii politice europene.

In România, unii politicieni au tendința să dea vină pe Uniunea Europeana pentru toate nerealizările lor, pentru lucruri ca: distrugerea industriei și pentru faptul că nu se mai cumpăra doar produse românești, ci și produse străine. Adevărul este exact invers. Aderarea la Uniunea Europeană a creat calea pentru ca poporul român să vorbească și să aplice lucruri ca: standarde internaționale, competență, profesionalism, meritocrație, evaluare, piața liberă, cu care am început să ne obișnuim la doar câțiva ani după aderare.

Pentru mine si pentru Partidul National Liberal aderarea la Uniunea Europeană a constituit un prilej prin care fundamentele liberale au avut ocazia să se afirme și să demonstreze ca fac parte din politica europeană.

Astăzi, IA românească este una dintre cele mai apreciate produse românești din Uniunea Europeană, iar Dacia Duster este în topul preferințelor cumpărătorilor din Franța, Olanda și Germania. Cel mai mare câștig al României și românilor este că nu ne mai bucurăm doar noi de produselor românești, ci le-am dat ocazia tuturor să se bucure de acestea.

In esență, cel mai important lucru este ca Uniunea Europeana ne-a adus împreuna. Împreună cu marile națiuni cu tradiție din Europa, de la egal la egal. Ne-a permis, practic, să ne întoarcem într-un loc în care România a aparținut dintotdeauna. Europa înseamnă că ne apărăm împreună, creștem împreună și ne facem planuri de viitor împreună.

A permis multor români care nu își găseau satisfacția profesională sau materială în țară, să o facă în interiorul familiei Uniunii Europene, ei neuitând niciodată că sunt români.

Tinerii noștri, adică viitorul, pot astăzi să se formeze și să studieze ușor și liber în Europa. În ultimii 15 ani, România a progresat ca naţiune europeană: oportunitățile de muncă, de studiu și de investiții au crescut exponențial; decalajul economic și social în comparație cu țările occidentale s-a micșorat; am devenit o societatea mai atractivă pentru investitorii străini și pentru marile companii internaționale, iar demnitatea, libertatea, drepturile individuale ale omului și egalitatea au devenit valori de necontestat.

România a contribuit în mod constant, prin acțiuni comune, la îmbunătățirea mecanismelor de dezvoltare ale UE și la perfecționarea instrumentelor politice stabilite la nivel comunitar. Prin unitate și solidaritate, am gestionat una dintre cele mai dificile crize sanitare pe care UE le-a traversat încă de la fondarea Comunităților europene. Prin reformele pe care și le-a asumat, România este astăzi un actor european care poate să asigure continuitate în susținerea stabilității și predictibilității sistemului fiscal.

Continuă să faciliteze un dialog onest și echilibrat cu toți investitorii și să identifice să soluții de dezvoltare economică pe termen mediu și lung. Suntem puternic angajați în asigurarea securității și stabilității granițelor de est, iar evoluția complexă și imprevizibilă a situației din proximitatea țării noastre ne determină să ne consolidăm și postura de furnizor important de securitate și stabilitate.

De aceea, o spun foarte clar. Viitorul României este strâns legat de viitorul construcției europene. Eforturile noastre trebuie centrate pe identificarea unor direcții care să faciliteze creșterea sustenabilă a calității vieții tuturor cetățenilor. În același timp, viziunea și acțiunile noastre comune la nivelul UE trebuie să fie calibrate schimbărilor ample care se produc chiar acum, sub ochii noștri, la nivel regional și european.

Pentru mine si pentru Partidul National Liberal, Uniunea Europeană este singura opțiune!”, a spus Cîțu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.