Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Focar masiv de COVID-19, în urma petrecerilor de absolvire: Peste 1.100 de tineri infectaţi, 4.800 sunt în carantină, în Spania

euronews
Spania multime

Un focar masiv de COVID-19 în rândul tinerilor spanioli care au sărbătorit sfârşitul de an universitar pe insula Mallorca a ajuns la 1.167 de infectaţi şi circa 4.800 de persoane obligate să intre în carantină, acesta fiind considerat în Spania cel mai îngrijorător focar de COVID-19 de la începutul pandemiei, relatează marţi agenţia EFE.

Numărul celor infectaţi în urma acelor petreceri continuă să crească, în 11 din cele 17 regiuni ale Spaniei, în timp ce se aud tot mai multe critici atât faţă de iresponsabilitatea tinerilor cât şi faţă de neglijenţa autorităţilor, informează Agerpres.ro.

Călătoriile care au declanşat acest val de contaminări au început la jumătatea lunii iunie şi au avut ca principală destinaţie insula Mallorca. Autorităţile din această insulă au plasat în carantină sub pază poliţienească un întreg hotel cu participanţi la aceste excursii, un sfert dintre cei izolaţi acolo fiind testaţi pozitiv pentru COVID-19.

Între timp, cazul a ajuns şi în justiţie, după ce mama unuia dintre studenţii izolaţi în hotel a acuzat autorităţile de reţinere ilegală.

Cel puţin alţi 14 studenţi au fost internaţi în spitale din insulă, ca măsură de precauţie, ei prezentând deocamdată doar simptome uşoare.

Principala problemă este însă că, pe măsură ce studenţii au revenit acasă după ce s-au distrat în Mallorca la petreceri sau concerte fără măsuri de precauţie şi s-au infectat, ei au declanşat în mare parte din ţară lanţuri de infectare. Numai în regiunea capitalei Madrid au fost descoperite în urma anchetelor epidemiologice peste 500 de persoane infectate, iar circa 3.000 de tineri au fost plasaţi în carantină.

Discotecile s-au redeschis cu câteva zile în urmă în mare parte a Spaniei, dar cu restricţii ce nu sunt întotdeauna respectate.

Apariţia acestui focar survine odată cu o uşoară creştere a numărului cazurilor de COVID-19 în Spania, pentru ultimele 14 zile fiind depăşită rata de 100 de infectări la 100.000 de persoane, un nivel considerat de risc moderat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.