VIDEO Fredy Guarin, arestat pentru violenţă domestică

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-04-2021

Actualizat: 02-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.worldfootball.net/

Fostul internaţional columbian Fredy Guarin, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat, joi, după ce şi-a agresat părinţii în localitatea Envigado, a anunţat poliţia locală, potrivit presei, potrivit news.ro.

Autorităţile din localitatea columbiană au fost alertate printr-un apel telefonic în care erau denunţate violenţe domestice, iar în timpul intervenţiei, poliţiştii l-au găsit pe Guarin bătându-se cu părinţii săi, a declarat generalul Jorge Vargas, director al poliţiei naţionale.

Potrivit Marca, Guarin, care este legitimat la Millonarios, a cerut liber câteva zile din cauza unor probleme personale.

Citește și: EXCLUSIV Fostul ministru Pintea IA CU ASALT specialiștii din DNA - Afirmă că ei nu fac parte din organul judiciar și vrea ANULAREA actelor lor în cazul de mare corupție

În momentul în care a fost arestat, fotbalistul era sub influenţa unor substanţe, menţionează jurnalul spaniol . “Şi-a atacat părinţii, care au cerut ca el să fie ridicat de poliţie”, a afirmat generalul de poliţie.

Guarin este legitimat la echipa Millonarios la începutul acestui an.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri