Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Gabriela Firea DISTRUGE puterea cu vorbele lui Klaus Iohannis: 'Pas cu pas vedem mâine ce facem'

facebook.com
Gabriela Firea

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, susține că Partidul Social Democrat are un plan, pe care îl va prezenta după ce cade Guvernul condus de Florin Cîțu. Firea a citat în discursul ei de la moțiune din vorbele lui Klaus Iohannis.

„Astăzi este Ziua Educației Naționale, mă așteptam ca domnul premier să facă o referire la profesori, învățători, educatori, elevi, mai ales în această perioadă dificilă din pandemie. Să spunem că îl scuzăm. În schimb, a îndrăznit să facă o referire care consider că nu-i face cinste. Și cred că această autosuficiență, aroganță, l-au pierdut până la urmă. Să vii sub cupola Parlamentului și să împarți lumea între pesediși, plusiști, auriști și să vii la microfon citind de pe foaie că pesediștii nu știu cine-i Kafka, eu cred că nu vă face cinste.

Probabil dumneavoastră nu știți cine e Dinu Săraru și n-ați citit romanul ”Niște țărani”, deși maestrul este din zona dumneavoastră, din Vâlcea.

Stimatul coleg Fenechiu, cu toată simpatia, este un om decent și un parlamentar util. Și spunea de la tribună că îl urâm pe domnul Cîțu și că s-a format o coaliție pentru că suntem mânați de ură. Nu, domnule senator, nu îl urâm pe domnul Cîțu. Și suntem bun creștini, treaba noastră e cu oamenii, pe care domnul Cîțu i-a uitat.

E rupt de realitate, domnule Fenechiu, premierul. Asta avem cu dumnealui.

Domnule premier, ați pronunțat cuvântul modernizare de vreo șapte ori, că am numărat. Pentru cine? Modernizarea, vedem ce înseamnă în București: șobolani și mizerie. Modernizarea înseamnă respect pentru cetățeni. Înseamnă creșterea calității vieții tuturor", a spus Gabriela Firea, în Parlamentul României.

Textul moțiunii poate fi citit integral AICI!

Parlamentul dezbate și votează, marți, moțiunea de cenzură inițiată de PSD. USR și AUR au anunțat că votul lor va fi „pentru”. La nivel declarativ, 280 de senatori și deputați vor vota pentru demiterea Guvernului Cîțu.

PSD a depus săptămâna trecută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor. Jos Guvernul Cîțu”. Și parlamentarii USR PLUS și AUR au făcut un demers asemănător, însă a fost atacat la CCR. Membrii Birourilor Permanente au decis că moțiunea de cenzură a USR -AUR va fi dezbătută și votată după publicarea motivării Curții Constituționale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.