VIDEO Ilie Bolojan confirmă creșterea TVA, extinderea CASS și majorarea accizelor: Se impun taxe noi băncilor și jocurilor de noroc

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 27-06-2025 16:31

Actualizat: 27-06-2025 19:31

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Premierul României, Ilie Bolojan, a confirmat că guvernul vrea să majoreze TVA, să crească accizele la tutun și combustibil și să impoziteze pensiile mari cu contribuții  la CASS.

"Am avut discuții și pe parte de măsuri fiscale. Aici sunt două aspecte. Un aspect de fond care înseamnă creșterea prin îmbunătățirea colectării, combaterea evaziunii și eliminarea excepțiilor, dar suntem și în situația de a pregăti un pachet de măsuri fiscale. Vom discuta săptămâna viitoare. TVA va fi reașezată la două praguri. Azi avem trei praguri. Avem posibilitatea să încasăm repede sume și e posibil să propunem creșterea accizelor și a taxelor la combustibil. (...)

Avem probleme la casa de asigurări de sănătate. Avem 16 milioane de beneficiari și avem foarte multe excepții. Avem categorii care sunt scutite și vrem extinderea bazei de contribuabili la pensiile mai mari. Avem în vedere impozitarea suplimentară a capitalului la bănci, la jocuri de noroc", a declarat Ilie Bolojan

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri