Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, au semnat contractele pentru noile magistrale de metrou din București. Prin contractele semnate se vor construi magistralele de metrou M4 și M6, care vor costa 2,5 miliarde de euro, respectiv 9,33 miliarde de lei.
”După atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației vor avea la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru realizarea proiectului, din care primele 8 luni vor fi alocate derulării primei faze de proiectare, astfel încât construcția efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Astfel, într-un interval de maximum 60 de luni, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât și cele de construire.
„Mulțumesc oamenilor care ne-au ajutat să dezvoltăm aceste proiecte. În 2017, când am discutat prima dată despre metrou, lucrurile acestea păreau utopice. Acum, rezultatele au început să apară. Am extins Magistrala M2 până la stația Tudor Arghezi, unde avem și parcare de tip park&ride. Magistrala M4 va soluționa două deficiențe ale orașului, ce nu mai pot fi ignorate. În primul rând, alături cu proiectul Aeroportului București-Sud, va regla decalajul evident de dezvoltare între zona de Sud și cea de Nord a Bucureștiului. Apoi, va ajuta la combaterea poluării, prin reducerea semnificativă a indicilor de trafic din oraș, fiind o alternativă reală de transport nepoluant. Până pe 27 iunie, așteptăm ofertele operatorilor interesați de această licitație, iar în urmatoarele 3, 4 luni de zile, sper să avem un câștigător și să dăm ordinul de începere pentru proiectare. Aștept cu nerăbdare să începem lucrările, pentru a schimba în bine viața oamenilor din acest oraș”, a declarat Daniel Băluță.
Despre necesitatea unui sistem integrat de transport public în București a vorbit și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, referindu-se la semnarea contractelor de finanțare, atât pentru extinderea magistralei M4, între Gara de Nord și Gara Progresul, cât și pentru extinderea magistralei M6, tronsonul dintre stațiile 1 Mai și Tokyo.
„Au fost semnate astăzi două contracte, în valoare de 4,3 miliarde de euro. O sumă impresionantă, însă absolut necesară pentru transportul public din București. Eu spun de vreo doi ani că nu putem avea transport integrat în București dacă nu avem și metroul parte a acestui sistem. Sunt deschis în a discuta cu Primăria Municipiului București pentru transferul metroului, cu tot cu sursa de finanțare, cu subvenție. De asemenea, consider că și centura Bucureștiului trebuie să treacă în administrarea Primăriei București, aceasta fiind deja un bulevard interior al zonei metropolitane București-Ilfov. Pânâ când vom clarifica aceste lucruri, trebuie spus că M4 este un proiect necesar, despre care sunt convins că va fi realizat rapid. Știu că Sectorul 4 are deja licitația în derulare, ceea ce înseamnă că are capacitate administrativă să deruleze aceste proiecte, au demonstrat deja acest lucru”, a explicat ministrul.”.
Traseul Magistralei M4
Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov.
Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Progresului. Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități. Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.
Traseul Magistralei M6
”Tot astăzi, a fost semnat de Metrorex și contractul de finanțare pentru Magistrala 6 Tronsonul 1 Mai- Tokyo , cu o lungime de 6,6 km și cu o valoare de 9,33 miliarde de lei (fonduri din #PNRR).
Preconizat a se finaliza în 2026, obiectivul proiectului finanțat prin PNRR vizează realizarea lucrărilor de structură de rezistență- stații, interstiții, tuneluri, galerii şi alte construcții, reprezentând lucrările de construcții civile, pentru noua linie de metrou cuprinsă între stația 1 Mai până la stația Tokyo (inclusiv), desfășurată pe o lungime subterană dublă de 6,6 km și include 6 stații de metrou noi: stația 1 Mai (existentă) - stația Pajura - stația Expoziției - stația Piața Montreal - stația Gara Băneasa - stația Aeroport Băneasa - stația Tokyo.”, arată Sorin Grindeanu.































Comentează