Poliţia germană a oprit, sâmbătă, la Berlin, coloana suporterilor turci care au făcut gestul "Lupilor Gri", o grupare turcă ultranaționalistă de extremă dreapta, înainte de meciul dintre Olanda şi Turcia, din sferturile de finală ale Euro 2024, relatează L'Equipe, conform News.ro.
Berlin today before Turkey - the Netherlands game #EURO2024
— Ragıp Soylu (@ragipsoylu) July 6, 2024
Looks a bit insane
pic.twitter.com/HbNhITh3IB
"În timpul marşului fanilor turci, salutul "Lupilor Gri" a fost făcut în masă. Prin urmare, poliţia a oprit marşul şi i-a îndemnat pe fani să nu mai facă acest semn", a scris poliţia din Berlin pe X. "Un marş al fanilor nu este o platformă pentru mesaje politice", a adăugat poliţia.
În Germania, autorităţile consideră că grupul este rasist şi antisemit.
Acest gest de mobilizare - trei degete unite pentru a forma profilul unui lup - a fost în centrul unei controverse începând de marţi: fundaşul Merih Demiral l-a făcut pentru a sărbători golurile pe care le-a marcat în victoria Turciei cu 2-1 în faţa Austriei în optimi. UEFA l-a suspendat pe fotbalist pentru două meciuri pentru " folosirea evenimentelor sportive în scopuri nesportive".
Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a condamnat, de asemenea, gestul lui Demiral pe X: "Simbolul extremiştilor de dreapta turci nu îşi are locul pe stadioanele noastre", a scris ea pe Twitter. "Folosirea turneului de fotbal Euro ca o platformă pentru rasism este total inacceptabilă", a adăugat ea.
Ca reacţie la aceste remarci, Turcia l-a convocat miercuri pe ambasadorul german la Ankara, înainte ca Berlinul să facă acelaşi lucru joi cu ambasadorul turc.































Comentează