Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO O femeie a murit şi circa 10 persoane sunt date dispărute, după o alunecare de teren pe insula Ischia

O femeie a murit şi circa 10 persoane erau date dispărute sâmbătă, în urma unei alunecări de teren provocate de ploi puternice pe insula italiană Ischia, transmit Reuters, dpa şi AFP.

Alunecarea de teren a înghiţit cel puţin o casă şi a împins mai multe maşini către mare în localitatea Casamicciola Terme din nordul insulei, care este cea mai afectată, conform media italiene şi serviciilor de salvare.

Prima victimă este o femeie al cărei corp a fost găsit de salvatori, a anunţat prefectul de Neapole, Claudio Palomba, într-o conferinţă de presă.

O parte din persoanele date dispărute iniţial au fost găsite în siguranţă, inclusiv o familie cu un nou născut. La mijlocul după amiezii, nu se ştia încă nimic despre circa zece persoane, a menţionat prefectul.

Decesul anunţat iniţial a opt persoane nu a fost confirmat.

Operaţiunile de căutare sunt complicate de ploaia persistentă şi vântul puternic, scrie agerpres.ro.

Cel puţin 30 de familii sunt blocate în locuinţele inundate, fără apă potabilă sau electricitate, a relatat ANSA.

Şefa executivului italian, Giorgia Meloni, a afirmat că urmăreşte situaţia şi se gândeşte la cei afectaţi de această catastrofă, care vine la câteva săptămâni după moartea a 11 persoane în inundaţii provocate de ploile puternice, în zona central-estică a Italiei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.