VIDEO Jaf ca în filme, ziua în amiaza mare, în Ploiești: Zeci de oameni au dat buzna într-un magazin și au luat tot ce au vrut

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 10-06-2025 19:53

Actualizat: 10-06-2025 22:53

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un magazin din zona Parcului Mihai Viteazul din Ploiești a fost luat cu asalt, în plină zi, de zeci de persoane care au acționat coordonat, într-un scenariu demn de un film cu infractori profesioniști. S-a întâmplat pe 6 iunie 2025, în jurul orei 16:00. Aproximativ 50 de indivizi au intrat în magazin, s-au servit după bunul plac și au plecat nestingheriți, fără să plătească.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum indivizii s-au organizat strategic: unii dintre ei au format un „rând” pentru a-i bloca vizibilitatea vânzătoarei, în timp ce alții treceau cu produse furate prin spatele „barajului uman”.

Mai mult, în imagini apar persoane care se întorc în magazin pentru a fura a doua oară, fără pic de jenă, deși camerele de supraveghere funcționau și erau la vedere.

Administratorul magazinului, șocat de cele întâmplate, a alertat Poliția și speră acum ca prejudiciul să fie recuperat.

„Este incredibil ce se poate întâmpla în Ploiești, nu îmi vine să cred că nici măcar nu s-au ferit de camerele de supraveghere. Am făcut sesizare la Poliție și sper că se vor lua măsurile legale”, a declarat administratorul pentru presă.

Paguba totală nu a fost încă estimată, însă cazul ridică semne de întrebare legate de siguranța publică și de gradul de organizare al unor astfel de jafuri „colective”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri