Senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat luni, la Parlament, după o ședință cu grupurile parlamentare ale partidul, la startul noii sesiuni legislative, că este „imposibil” de găsit o cale comună PSD-AUR pentru viitoarea guvernare.
„După cifrele de acum și după rezultate de până acum, probabil că având în vedere nevoile de reforme majore după 1 ianuarie, să fie de dorit o coaliție cu PNL, dar asta depinde foarte tare de rezultatul de la alegerile parlamentare. Legat de AUR, eu am urmărit cu atenție declarația dlui Tudose, nu a zis nicio secundă PSD-AUR, a zis USR-AUR și am văazut în Parlament manifestații comune interesante între USR-AUR, a spus PNL-AUR și când a fost întrebat expres de către reporter dacă aveți în vedere și PSD-AUR a spus 'Nu, domnule'. După care a venit declarația foarte fermă a premierului Ciolacu care a spus că nu se ia în calcul așa ceva. Deci cred că putem opri această...Este exclusă pentru că avem valori cu totul diferite, avem cu totul și cu totul altă viziune despre România, imposibil de acomodat una cu cealaltă”, a declarat Romașcanu.
El a spus că varianta de preferat este continuarea guvernării cu PNL pentru că „oi avem cel puțin reforma Constituției de făcut, mai este reforma administrativă” și pentru acestea este nevoie de o majoritate largă în Parlament.
„Răspundem dacă suntem atacați”
Parlamentarii PSD au discutat, luni, legat de relația tensionată cu partenerii de guvernare liberali, că în timpul campaniei pentru parlamentare și prezidențiale aceștia se vor concentra pe prezentarea realizărilor PSD la guvernare și „dacă vom fi atacați, atunci răspundem”.
Romașcanu a menționat că la alegerile parlamentare PSD va candida singur și că eventuale colaborări cu alte partide vor fi discutate pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale.
Comentează