Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Manifestanţi anti-rasişti au dărâmat statuia unui controversat fost prim-ministru din Montreal

canada

Activişti anti-rasism au dărâmat sâmbătă statuia unui controversat fost prim-ministru în timpul unei manifestaţii anti-rasism desfăşurate în centrul oraşului Montreal, informează AFP.

Statuia de bronz a premierului canadian John A. Macdonald, vandalizată în mod regulat în ultimii ani, se afla la sfârşitul după-amiezii de sâmbătă la câţiva metri de piedestal, capul rostogolindu-se la o distanţă de câţiva metri de restul corpului, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ludovic Orban strigă 'BINGO' în interiorul partidului: moțiunea de cenzură nu va trece

Statuia amplasată în Piaţa Canadei în 1895 a fost distrusă de un grup de manifestanţi în timpul unui protest la care au participat câteva sute de persoane, demonstraţie în care au cerut reducerea finanţării poliţiei. Imagini cu vandalizarea statuii au fost postate pe social media.

Poliţia a ordonat imediat dispersarea manifestanţilor şi nu a făcut arestări, a declarat un purtător de cuvânt contactat de AFP.

Executivul condus de John A. Macdonald este acuzat că a urmărit să asimileze popoarele indigene înscriindu-le cu forţa în şcoli-internat unde utilizarea limbilor lor a fost interzisă, o politică declarată în 2015 drept "genocid cultural" de o comisie de anchetă.

Citește și: Gabriela Firea și Florentin Pandele, SHOW de zile mari: dansează pe melodia Jerusalema/ VIDEO

Primarul Montrealului, Valérie Plante, a condamnat aceste "fapte de vandalism"."Astfel de gesturi nu pot fi acceptate sau tolerate", a declarat aceasta într-un comunicat. "Ştim că anumite monumente istorice, aici şi în altă parte, se află în centrul unor dezbateri emoţionale. Reiterez că prefer să le pun în context, mai degrabă decât să le retrag pur şi simplu".

În urma morţii afro-americanului George Floyd din cauza poliţiei din Minneapolis, la sfârşitul lunii mai, câteva mii de persoane au semnat o petiţie prin care au solicitat înlăturarea statuii de bronz din centrul Montrealului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.