Premierul Marcel Ciolacu a anunțat o nouă schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare din România, unul dintre pilonii economiei românești în perioada comunistă. Prin noua schemă de ajutor de stat, companiile vor avea un buget de 450 de milioane de euro și vor puta accesa granturi pentru investiții sau crearea unei noi activități economice.
”Alegerile au trecut și revenim la prioritățile românilor. Mă bucur că inflația continuă să scadă ajungând deja aproape de 5% și vom cotinua să luăm măsuri pentru a proteja puterea de cumpărare a populației. Am văzut că a fost pus în transparență publică și proiectul privind introducerea salariului minim european în România. Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media europeană. Cred că asta așteaptă românii de la noi, nivel de trai mai bun și prețuri corecte. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deși au fost deja taxate dur de electorat.
Adoptăm un nou proiect major de investiții, ținta fiind acum dezvoltarea industriei prelucrătoare din România. Este vorba de o schemă de ajutor de stat cu un buget total de aproape 450 de milioane de euro pe 3 ani, din fonduri europene și de la buget. Companiile pot accesa granturi pentru investiții de la zero sau pentru crearea unei noi activități economice.”, a spus Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.






























Comentează