Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a făcut declarații luni, după ce PSD a depus, în parlament, moțiunea de cenzură și a ratat ocazia de a lansa un atac la președintele Klaus Iohannis.
"Noi ne-am făcut datoria, am depus moțiunea de cenzură. urmează, la ora 19, conform regulamentului, să avem un BPR, stabilim data când va fi citită moțiunea, respectăm cele cinci zile. În funcție de ce va face domnul Orban, vedem. Eu îmi doresc să votăm cât mai repede moțiunea.
Au dreptul conform Constituției, nu pot să îngrădesc domnului Orban un drept constituțional.
La cum arată în acest moment România și la cum se gestionează pandemia și după raportul Curții de Conturi, Guvernul trebuie să plece de îndată.
Citește și: Dumitru Coarnă: ‘A fost stabilit ca, începând cu data de astăzi, să fie revocate toate’ .
Nu facem politică pentru a câștiga voturi. Facem politică pentru România.
Atributul desemnării premierului este al președintelui României, eu respect Constituția. Așteptăm să vedem dacă trece moțiunea și să vedem propunerea președintelui.
Am fost cu această propunere când a fost investit Guvernul Orban 2. Și cred că a greșit președintele în acel moment și nu a pus un guvern de uniune națională. Lucrurile ar fi arătat cu totul altfel în România și am fi avut un guvern cu credibilitate", a spus Marcel Ciolacu.
Comentează