Convocat în premieră de selecţionerul Mircea Lucescu, atacantul echipei UTA Arad, Marius Coman, a declarat, vineri, că prezenţa la naţională era de mult timp un obiectiv al său şi că îşi doreşte să nu dezamăgească la meciul Turcia - România, din semifinalele play-off-ului pentru calificarea la Cupa Mondială de fotbal 2026.
"Sunt foarte bucuros pentru această convocare, deşi mai auzisem din interiorul naţionalei. Chiar m-am bucurat foarte tare. Pot să spun că mi-am dorit de când eram mic să ajung la echipa naţională sau măcar la una dintre echipele naţionale, chiar dacă era de juniori. Sunt foarte fericit, este un obiectiv pe care mi l-am propus de foarte mult timp şi chiar i-am spus soţiei mele, când am făcut pasul de la Sepsi la UTA, că la 29 de ani voi ajunge la naţională. Şi uite că s-a întâmplat. A fost un drum greu, cu suişuri şi coborâşuri. Trebuie să fii foarte puternic psihic să îl depăşeşti, dar am avut noroc cu familia lângă mine şi am reuşit să trec peste toate hopurile. Mă bucur că am ajuns în această situaţie şi sper să nu dezamăgesc", a declarat Coman într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a echipei arădene.
I-a mulțumit lui Adrian Mihalcea
Atacantul în vârstă de 29 de ani i-a mulţumit antrenorului Adrian Mihalcea că a avut încredere în el şi i-a dat şansa să joace la UTA Arad.
"UTA m-a ajutat cel mai mult să ajung la naţională. Vreau să-i mulţumesc lui Mister că a avut încredere în mine atunci când nimeni nu a mai avut. Mă bucur că am reuşit să ajung la UTA şi să am cea mai bună perioadă a carierei aici", a mai spus Coman.
Doi jucători, pentru prima dată la națională
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal Mircea Lucescu a anunţat, vineri, lotul de jucători convocat pentru partida Turcia - România, din semifinalele play-off-ului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, dintre fotbaliştii convocaţi 12 evoluând în străinătate şi 14 fiind legitimaţi la echipele din Superliga României.
Fundaşul Andrei Coubiş (Universitatea Cluj) şi atacantul Marius Coman (UTA) au fost convocaţi în premieră la echipa naţională.
Echipa naţională de fotbal a României va întâlni Turcia, joi, la Istanbul, de la ora 19:00, în semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026. În funcţie de rezultatele semifinalelor din play-off, pe 31 martie, de la ora 21:45, naţionala pregătită de Mircea Lucescu va juca în Slovacia sau în Kosovo.




























Comentează