Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Patru astronauţi au fost aduși de pe Staţia Spaţială Internaţională de o capsulă fabricată de SpaceX

Patru astronauţi au revenit vineri pe Terra de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), amerizând în largul coastei atlantice a Floridei la bordul unei capsule Crew Dragon, fabricată de SpaceX, la 6 luni după ce şi-au început misiunea în spaţiu de asemenea printr-o lansare desfăşurată de aceeaşi companie, transmite sâmbătă Reuters.

Capsula "Freedom" din generaţia Crew Dragon, având la bord trei astronauţi NASA şi un coleg italian din partea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), a amerizat cu bine la capătul unui zbor autonom de 5 ore. Amerizarea a avut loc la ora 20:55 GMT.

Capsula "Freedom" şi-a început misiunea la 27 aprilie. Echipajul acestei misiuni denumite Dragon Crew-4 a fost format din astronauţii NASA Kjell Lindgren, 49 de ani, Jessica Watkins, 34 de ani şi Bob Hines, 47 de ani. Comandantul misiunii a fost astronautul italian Samantha Cristoforetti, 45 de ani, informează agerpres.ro.

În mai puţin de o oră echipele de recuperare au ridicat capsula Crew Dragon pe un vas special şi echipajul a putut ieşi din capsulă, revenind pe Pământ după o misiune de peste 24 de săptămâni. Astronauţii au fost supuşi unui control medical de rutină la bordul vasului şi apoi au fost transportaţi cu un elicopter în Florida.

În cursul revenirii de pe orbită, capsula Crew Dragon a suportat temperaturi exterioare de 1.930 de grade Celsius. În ultimul stadiu al coborârii, două seturi de paraşute s-au deschis deasupra capsulei, încetinindu-i căderea până la aproximativ 24 km/h, viteză la care a avut loc amerizarea în apropiere de Jacksonville, Florida.

În timpul şederii la bordul ISS, echipajul a înconjurat Terra de 2.720 de ori (aproximativ o dată la fiecare 90 de minute), parcurgând aproximativ 116 milioane de kilometri în spaţiu, conform datelor NASA.

Această misiune a avut drept obiective principale derularea de cercetări cu privire la modul în care microgravitaţia influenţează celulele umane, funcţionarea sistemului imunitar, sănătatea tractului gastrointestinal şi alţi indicatori de nutriţie. De asemenea, au fost desfăşurate experimente cu privire la modul în care se comportă focul şi combustibilii în microgravitaţie, precum şi cultivarea de plante pe suport de aer sau lichid în locul solului.

Întoarcerea lor din misiune s-a produs la o săptămână după ce următorul echipaj, cel al misiunii Dragon Crew-5, a ajuns la bordul ISS. Echipajul Crew-5 este format dintr-un cosmonaut rus, doi astronauţi NASA şi unul japonez. La bordul ISS se mai află doi cosmonauţi ruşi şi unul american, care au urcat pe orbită la bordul unei capsule Soiuz în luna septembrie. Unul dintre cosmonauţii ruşi, Serghei Prokofiev, a preluat comanda ISS de la Samantha Cristoforetti.

Staţia Spaţială Internaţională, de mărimea unui teren de fotbal american, a fost ocupată permanent din anul 2000 şi până în prezent şi este operată în cadrul unui parteneriat ruso-american, cu participarea Canadei, Japoniei şi altor 11 state europene, mai notează Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.