PNL nu exclude formarea unei alianțe electorale cu USR pentru alegerile din 2028, iar într-o asemenea construcție ar putea fi atrase și REPER, Forța Dreptei și PMP, afirmă prim-vicepreședintele liberal Ciprian Ciucu. Liderul PNL a vorbit și despre perspectiva alegerilor anticipate, susținând că a aflat de la „oameni care lucrează și la Cotroceni” că președintele Nicușor Dan „nu exclude absolut deloc” acest scenariu. În privința crizei guvernamentale, Ciucu admite că liberalii nu pot asigura în prezent o majoritate parlamentară pentru Siegfried Mureșan, dar nu exclude un guvern minoritar.
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a declarat, în emisiunea „Ai aflat!” cu Ionuț Cristache, de la Gândul, că liberalii se gândesc deja la construcția politică pentru alegerile din 2028 și nu exclud o alianță electorală cu USR.
„Noi trebuie să avem o construcție serioasă pentru 2028”, a declarat Ciprian Ciucu adăugând că „una este să pleci la drum cu 20%, alta este să ai peste 30%”.
Potrivit acestuia, o eventuală alianță PNL-USR ar putea funcționa diferit de la un județ la altul, în funcție de relațiile și compatibilitatea dintre organizațiile locale ale celor două formațiuni.
„În politică trei plus doi nu fac întotdeauna cinci, de aceea nu excludem o alianță electorală. (...) Este un calcul pentru locale, sunt importante (alegerile locale n.r.) în economia pentru parlamentare”, a mai spus Ciprian Ciucu.
Ciucu: Nu se discută despre o fuziune PNL-USR
Prim-vicepreședintele PNL precizează că scenariul analizat nu presupune o fuziune între liberali și USR. În schimb, o eventuală alianță ar putea fi extinsă și către alte formațiuni politice mai mici.
„Nu se pune problema unei alipiri, să se topească USR în PNL, ne gândim la o alianță la care să vină și alte partide mai mici Reper, Forța Dreptei, poate PMP”, a precizat Ciucu.
Astfel, liberalii iau în calcul o construcție electorală mai largă pentru 2028, în perspectiva atât a alegerilor locale, cât și a celor parlamentare.
Ciucu susține că Nicușor Dan „nu exclude absolut deloc” alegerile anticipate
Ciprian Ciucu a făcut declarații și despre actuala criză politică și posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate. Liderul liberal afirmă că, pentru prima dată, a primit semnale de la persoane care lucrează la Palatul Cotroceni potrivit cărora Nicușor Dan nu mai exclude acest scenariu.
„Președintele pentru prima dată nu exclude alegeri anticipate”, a spus Ciprian Ciucu la emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, de la Gândul.
Ciucu spune că informația o are de la „oameni care lucrează și la Cotroceni, cu care mă întâlnesc în diferite contexte, la diferite evenimente, publice, evident”. În opinia sa, dacă se ajunge la anticipate, scrutinul ar trebui organizat cât mai repede, inclusiv din cauza necesității adoptării bugetului.
„Nu exclude absolut deloc. Problema este că trebuie să le facem mai repede, dacă le facem, pentru că avem nevoie de buget. Eu, ca primar general, am nevoie de buget. Nu mai pot să stau așa. Până facem alegeri, până se declanșează alegerile, până se numește noul guvern, nu putem intra să începem anul viitor iar fără un guvern cu puteri depline. Avem nevoie rapid de acest lucru”, a mai spus Ciucu.
„Partidul Național Liberal nu se ferește de votul oamenilor”
Prim-vicepreședintele PNL afirmă că partidul său nu se teme de perspectiva revenirii la urne și susține că responsabilitatea formării unui nou Executiv le revine și celor care au contribuit la căderea precedentului Guvern.
„Cine a dat jos guvernul este responsabil deopotrivă să numească un nou guvern. (...) Partidul Național Liberal nu se ferește de votul oamenilor. De ce să ne fie frică de democrație și de votul oamenilor?”, a mai spus Ciprian Ciucu.
Întrebat dacă PSD se teme de anticipate, Ciucu a răspuns afirmativ și a susținut că social-democrații ar avea în realitate o situație electorală mai slabă decât cea indicată de sondajele publice.
„Cred că se teme PSD. Stă foarte prost. Mai prost decât scot ei sondaje. Mai prost. (...) Ceea ce știu este că în urmă cu trei luni de zile, după ce au dat jos Guvernul, PSD era sub PNL”, a afirmat Ciucu.
Liderul liberal a precizat însă că nu dispune de date mai recente pe care să le poată confirma.
PNL admite că nu are majoritate pentru Siegfried Mureșan
Ciprian Ciucu a vorbit și despre negocierile pentru desemnarea viitorului premier și a admis că PNL nu poate asigura în acest moment o majoritate parlamentară pentru Siegfried Mureșan. Întrebat dacă liberalii pot construi o asemenea majoritate, Ciucu a răspuns: „Nu. E foarte greu ca să asigurăm o majoritate Dar asta nu înseamnă că nu putem încerca să avem discuții cât mai largi să încercăm să ne îndeplinim misiunea dacă am primit o astfel de responsabilitate din partea domnului președinte”, a spus Ciprian Ciucu, miercuri, la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, găzduită de Gândul.
PNL nu exclude însă varianta unui guvern minoritar, dacă un asemenea Executiv ar primi voturile necesare în Parlament, inclusiv din partea PSD.
„Noi ne asumăm responsabilitatea și unui guvern minoritar, dacă vrea să voteze PSD un astfel de guvern. Nu fugim de responsabilitate”, a continuat liberalul.
Ciucu: PSD ar mai avea nevoie de 20-22 de voturi
Prim-vicepreședintele PNL a vorbit și despre negocierile purtate de PSD pentru constituirea unei majorități parlamentare în jurul lui Sorin Grindeanu. Potrivit informațiilor sale, social-democraților le-ar lipsi între 20 și 22 de voturi chiar și în scenariul în care UDMR s-ar alătura unei asemenea majorități.
„Din câte știu, le lipsesc 20 sau 22 de voturi. În ipoteza în care UDMR va merge cu dânșii. Dacă UDMR nu va merge cu dânșii, le lipsesc mai multe voturi. Deci le va fi mult mai greu. Din câte știu, au dus discuții pe deoparte cu acești oameni, inclusiv cu oameni din Partidul Național Liberal. Au avut discuții cu UDMR și au avut discuții cu partidele celelalte din parlament Acea puzderie de partide mai mici, care au ajuns în parlament și care s-au divizat”, a mai spus primarul general.
Declarațiile lui Ciprian Ciucu vin înaintea unei noi runde de consultări la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan i-a invitat joi pe liderii și reprezentanții formațiunilor parlamentare pentru discuții privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. În negocierile privind viitorul Guvern au fost vehiculate atât variante politice, cât și nume din afara partidelor. Printre numele apărute în discuțiile publice s-au numărat Alexandru Nazare, Iulian Stanciu, Luca Niculescu și Eugen Tomac, în timp ce propunerile politice asumate anterior au fost Sorin Grindeanu, din partea PSD, și Siegfried Mureșan, susținut de PNL, USR și UDMR.





























Comentează