Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO PS Timotei Prahoveanul: 'Să câștigăm prietenia și apropierea de Dreptul Judecător, este singura prietenie care contează'

basilica.ro
Timotei Prahoveanul

„Să câștigăm prietenia și apropierea de Dreptul Judecător, este singura prietenie care contează”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Catedrala Patriarhală.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit, în timpul Sfintei Liturghii, despre Duminica „Înfricoșătoarei Judecăți”, care „ va fi făcută pentru toți deopotrivă, fără părtinire”.

„Judecătorul este drept, Judecătorul este nefățarnic, nu poate fi influențat, nici de vreo părere a cuiva, nici de vreo care ne-ar putea salva, așa cum se întâmplă adeseori în lumea aceasta. De aceea, continuă Preasfinția Sa, „judecata din urmă, judecata finală, a fost numită «Înfricoșătoarea Judecare», nu pentru că înfricoșător este Dreptul Judecător, ci pentru că adeseori înfricoșătoare sunt faptele săvârșite de oameni”, a spus PS Timotei.

„La această judecată din urmă, cărțile se vor deschide, nimic din ceea ce am făcut nu va fi uitat, decât cele care au fost judecate în această lume de judecătorul de la scaunul duhovniciei, de cele care au fost șterse de lacrimile, de părerea de rău și mai ales de dorința permanentă de îndreptare a fiecăruia dintre noi”, a subliniat Preasfinția Sa.

„Sfântul Evanghelist Matei a folosit această imagine: oile care ascultă de păstor, puse de-a dreapta, și caprele cu firea lor neastâmpărată, dorind mereu să facă stricăciuni, dorind mereu să fie altfel decât ar fi dorit păstorul, așezate de-a stânga. Cei din dreapta, reprezentând pe cei cu inimă bună, pe cei care au înțeles menirea lor în această lume, pe cei care și-au deschis inima, pe cei care au privit către frații lor aflați în suferință. Mântuitorul ne cere să iubim pe vrăjmașii noștri, să facem bine celor ce ne fac nouă rău. Este foarte greu acest lucru și puțini îl împlinesc, chiar și cei care se străduie o viață întreagă, ajung să mărturisească că slabele lor puteri nu le-au îngăduit ajungerea la o asemenea măsură. Evanghelia de astăzi se adresează celor mai slabi, nouă celor neputincioși, celor care nu putem iubi, care nu facem bine celor care ne fac rău, celor care nu-L descoperim pe Dumnezeu în fratele nostru, în cel de alături”, a spus ierarhul.

„Constatăm însă, într-o lume care se schimbă cu fiecare zi ce trece, că adeseori nu ne mai gândim nici la părinții noștri, sunt atât de mulți părinți care sunt aproape sau chiar abandonați de proprii copii. Sunt oameni care pur și simplu flămânzesc, în timp ce rudeniile sau vecinii au mai mult decât le este necesar. Suntem datori să privim nu doar către rudenii, ci și către cei străini, către cei pe care nu-i cunoaștem. Pentru că în fiecare dintre oamenii aceștia, aflați în suferință, se ascunde Mântuitorul Hristos, și în cel bolnav și în săracul de la ușa bisericii. Judecata din urmă este cel mai important moment pe care îl avem toți de trecut, ne facem planuri felurite, credem că vom rămâne până la sfârșitul veacurilor, suntem cu toții legați de lucrurile acestea efemere”, a adăugat la final Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.