Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO PS Timotei Prahoveanul: 'Sfântul Paisie poate fi numărat printre aghioriții luminați'

basilica.ro
Timotei Prahoveanul

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a prezentat luni, în cadrul Simpozionului Internațional de Teologie de la Palatul Patriarhiei, surse istorice care atestă că Sf. Cuv. Paisie de la Neamț a fost pentru scurtă vreme starețul mănăstirii athonite Simonos Petra. Sursele istorice menționează și prezențe românești la mănăstire în deceniile care au urmat, fiind vorba de ucenici ai sfântului.

Referatul Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a intitulat „Sfântul Paisie de la Neamț, stareț al mănăstirii athonite Simonos Petra”.

„Într-una din discuțiile avute cu starețul simonopetrit, Arhim. Elisei, și cu minunatul Părinte Macarie Simonopetritul, am rămas impresionat de legătura prea puțin cunoscută a Sfântului Paisie cu Mănăstirea Simonos Petra”, a afirmat ierarhul citat de basilica.ro.

„Unul dintre părinții mănăstirii, Arhim. Teologos, a și scris despre aceste aspecte, iar o parte dintre însemnările lui au fost traduse și în limba română. Nu pot uita recunoștința și atașamentul Starețului Elisei de la Simonos Petra față de Sfântul Paisie. Deși șederea lui acolo a fost de scurtă durată și lovită de valurile acelor vremi, cărora greu li s-a putut sta împotrivă. Părintele Teologos spune că Sfântul Paisie poate fi numărat printre aghioriții luminați, menționându-l alături de sfinții Athanasie Athonitul, Sava Sârbul, Grigorie Sinaitul, Nil Sorski și alții”, a continuat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

„Respectul athoniților se datorează schimbărilor și înnoirilor care s-au realizat, într-o chilie părăsită până atunci, prin râvna Cuviosului Paisie: schit cu viață de obște, cu viețuitori mulți, cum rar se întâlneau chiar la marile mănăstiri. Iar faima lui de mai târziu, dobândită la Dragomirna, Secu și Neamț, era cunoscută și în Muntele Athos.”

Într-un codice al mănăstirii se relatează că marele părinte duhovnicesc a venit dela Schitul Profetului Ilie la Simonos Petra în 15 aprilie 1762, împreună cu ucenicii săi, peste 30 la număr. O altă însemnare menționează că numai jumătate dintre ucenici au venit cu starețul lor, cealaltă jumătate rămânând la schit.

„Un ucenic al Sf. Paisie, Părintele Mitrofan, în viața pe care a scris-o la 20 de ani după adormirea îndrumătorului său, în anul 1814, afirmă: «Mulți dintre cinstiții părinți l-au sfătuit să ia mănăstirea Simonos Petra»”, a adăugat ierarhul.

Îndată ce s-a instalat, au apărut creditorii mănăstirii și a trebuit să le plătească 700 de leva, conform documentelor, datoria integrală fiind de zeci de ori mai mare. Din această cauză, perioada de ședere în această mănăstire a obștii a fost foarte scurtă.

Unele izvoare menționează că Sf. Paisie a rămas la Simonos Petra trei luni, ceea ce înseamnă că a plecat din mănăstire în luna iulie 1762, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Chiar dacă atunci sfântul a fost biruit de problemele existente, ucenicii săi aveau să continue peste câteva decenii – de această dată cu succes – tradiția lui spirituală în acest loc: „La începutul veacului al XIX-lea, ucenici ai Starețului Paisie s-au stabilit la Simonos Petra, reintroducând viața de obște, după cum se arată într-un document cu sigiliul Patriarhului Calinic al V-lea. Se presupune că sosirea lor a avut loc înainte de trecerea mănăstirii la viața de obște, iar Iachint, ucenic al Cuviosului Paisie, a fost stareț al mănăstirii până la începutul anului 1805, fiind și el nevoit să renunțe din pricina greutăților financiare”, a precizat ierarhul.

Acest Iachint și obștea lui de la Mănăstirea Simonos Petra sunt prezentat ca o obște românească într-un document de arhivă de la Mănăstirea Iviru, descoperit de Arhim. Teologos.

Astfel, documentul arată că Sf. Nicodim Aghioritul i-a scris Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, spunându-i că „vrednicul stareț al noii obști a vlahilor, Iachint, preamăritul și smeritul în cele duhovnicești, ca o piatră de mult preț, răspândește miros bineplăcut”.

Cuviosul Nicodim Aghioritul recomanda pe Ieromonahul Dionisie, care venea în Moldova după ajutoare și mărturisea că avea o relație specială cu „frații monahi din Vlahia”, în care văzuse multe fapte caracteristice monahilor și care „răspândeau mireasma vieții monahale pe care au primit-o de la noul luminător al Vlahiei (Sf. Cuv. Paisie de la Neamț – n.red.), căruia i-au fost date ca răsplată doritele sânuri ale lui Avraam”.

Totodată, „din corespondența păstrată la Mănăstirea Pantelimon din Sf. Munte Athos, respectiv la Simonos Petra, descoperim cât era de cinstit Cuviosul Paisie în acea perioadă. O scrisoare a Ieromonahului Dorotei Voulismas îl numește pe Cuviosul Paisie «râu al apelor de-suflet-hrănitoare», «izvorul cel mult-curgător al vederilor duhovnicești», «avvă al avvilor» și altele asemenea”, a mai menționat Preasfințitul Părinte Timotei prahoveanul în prezentarea sa.

„În concluzie, constatăm că marele rugător a strâns în jurul lui mulți călugări într-o vreme în care Muntele Athos trecea printr-o accentuată criză de viețuitori, dar și materială, când multe mănăstiri, cum este cazul Mănăstirii Simonos Petra, pomenit în documentele vremii, cunoștea și ea, ca și altele, un greu impas și avea nevoie de mult ajutor”, a spus ierarhul.

„În prezent, Mănăstirea Simonos Petra desfășoară o bogată activitate misionară, liturgică și culturală, care atrage monahi, dar și pelerini din întreaga lume. în obștea ei se regăsesc călugări de vreo 15 naționalități, vădind o râvnă deosebită pentru cele sfinte. Iar lavra, restaurată și înfrumusețată, este o casă a lui Avraam, asemenea unui cuib de vulturi așezat deasupra stâncilor și a mării”, a mai menționat Preasfinția Sa.

Mănăstirea de metanie a Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor este Neamțul.

Prezentarea sa a fost făcută luni la Simpozionul Internațional de Teologie, care se desfășoară la Palatul Patriarhiei din Capitală în perioada 9-13 octombrie 2022. Evenimentul are ca temă „Importanța rugăciunii în viața eclezială și personală a credincioșilor” și se încadrează în tematica Anului omagial și comemorativ 2022 în Patriarhia Română.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.