Agenţia Spaţială Europeană (ESA) se pregăteşte să lanseze pentru prima dată racheta Ariane 6, care ar trebui să îi ofere acces independent în spaţiu, o necesitate strategică, data de lansare fiind stabilită pentru 9 iulie, de la centrul spaţial din Kourou, Guyana Franceză, transmite marţi AFP, conform Agerpres.
Repetiţia generală de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căreia toate procedurile până în momentul aprinderii motoarelor rachetei pe rampa de lansare au fost parcurse cu bine, a făcut posibilă rezolvarea ultimelor necunoscute.
"A mers totul foarte bine (...) ca un ceas elveţian", a declarat Toni Tolker-Nielsen, directorul Transporturilor spaţiale din cadrul ESA. De la ultimul zbor al lui Ariane 5 în urmă cu un an, europenii nu mai pot pune singuri un satelit pe orbită: de la invadarea Ucrainei, nu mai au acces la lansatorul mediu rusesc Soiuz şi racheta Vega-C este blocată de la sfârşitul anului 2022 după un accident.
"Tot ce putea merge prost a mers prost", a recunoscut şeful ESA, Joseph Aschbacher. Din acest motiv "Ariane 6 este de importanţă crucială pentru Europa, care trebuie în mod absolut să dispună de acces independent în spaţiu", a adăugat el.
Motivaţia economică a rachetei Ariane 6 este extrem de puternică. Fără această rachetă, Europa ar putea rata să se impună într-o economie spaţială înfloritoare - exploatarea acestei rachete ar trebui să reprezinte 822 de miliarde de dolari în 10 ani, cu aproape două treimi mai mult decât în prezent, potrivit firmei Novaspace. În plus, fără această rachetă, programele spaţiale şi lansările de sateliţi europeni ar fi constrânse într-un context de tensiuni geopolitice majore.
Capabilitățile rachetei
Ariane 6 va putea plasa sateliţi pe orbite geostaţionare, la 36.000 km altitudine, la fel ca şi predecesoarea sa, Ariane 5, sau va putea transporta pe orbite joase constelaţii de sateliţi. În acest scop, etajul superior al rachetei este echipat cu motorul Vinci, ce poate plasa sateliţi la diferite altitudini după care se va prăbuşi în Oceanul Pacific pentru a nu lăsa pe orbită deşeuri spaţiale.
Racheta va transporta 18 "pasageri" - micro-sateliţi universitari şi experimente ştiinţifice.
"Ariane 5 a fost concepută pentru până la 7 lansări pe an, în timp ce Ariane 6 va putea efectua 12 lansări pe an, cu un prim palier de 9 lansări anuale", conform lui Franck Huiban. Această performanţă este totuşi departe de cea a companiei americane SpaceX, care a înregistrat 14 lansări ale rachetelor Falcon 9 doar în luna mai.
Carnetul de programări pentru Ariane 6 este deja plin cu 30 de misiuni, dintre care 18 pentru a plasa pe orbită constelaţia Kuiper a companiei Amazon. "Este absolut fără precedent pentru o rachetă care încă nu a zburat", declara la sfârşitul lunii iunie Stéphane Israël, şeful Arianespace.
Ariane 6 "nu constituie un răspuns suficient la provocările concurenţei americane", se temea în 2019 preşedintele Curţii de Conturi din Franţa, Didier Migaud, care a subliniat un "risc semnificativ ca lansatorul să nu fie competitiv în mod durabil faţă de SpaceX".
Nu există planuri de a face Ariane 6 reutilizabilă, admite Martin Sion, preşedintele Arianegroup. "Nu s-a pus problema ca Ariane 6 să facă la fel de multe zboruri ca SpaceX, altfel nu am fi avut această arhitectură", a explicat el recent Asociaţiei Jurnaliştilor Presei Aeronautice.
Dar pentru Hermann Ludwig Moeller, directorul Institutului European de Politică Spaţială (ESPI), problema rentabilităţii investiţiei în această rachetă "nu se află în centrul calculelor", racheta fiind o "condiţie necesară" pentru a asigura prezenţa europeană în spaţiu pentru domenii precum agricultură, transport, climă sau apărare.
Comentează