DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Război în toată regula între traficanți și militarii mexicani - Fiul lui El Chapo a reușit să evadeze

www.dailymail.co.uk
El Chapo

Luptători bine înarmaţi au încercuit joi forţele de securitate mexicane din oraşul Culiacan, obligând militarii să îl elibereze pe Ovidio Guzman, unul din fiii narcotraficantului Joaquin Guzman, cunoscut ca El Chapo, relatează Reuters potrivit Agerpres.

Oraşul cu peste 750.000 de locuitori din statul Sinaloa din nord-vestul Mexicului este terorizat de traficanţi, care atacă poliţia şi armata. Ei au incendiat mai multe vehicule şi o benzinărie, iar haosul a continuat şi în cursul nopţii. Un grup mare de deţinuţi a evadat din închisoarea locală; cel puţin 20 au fost filmaţi, aparent dintr-o clădire înaltă, fugind în grup pe străzi, în timp ce o femeie speriată strigă "Le dau drumul! Nu mai putem ieşi!".

Mulţi locuitori s-au refugiat în centre comerciale şi supermarketuri. Familii cu copiii şi-au abandonat automobilele şi s-au trântit la pământ; într-o înregistrare video difuzată pe Twitter, se aude cum un băieţel întreabă: "Tată, acum putem să ne ridicăm?", iar tatăl îi răspunde cu voce nesigură: "Nu, stai jos acolo!". Deasupra clădirilor se vedeau ridicându-se nori de fum.

Citește și: SONDAJ PNL: Lupte grele pentru turul II la alegerile prezidențiale / SURSE

Cristobal Castaneda, şeful securităţii statului Sinaloa, a declarat reţelei Televisa că potrivit informaţiilor preliminare doi oameni au fost ucişi şi 21 răniţi. El le-a recomandat localnicilor să nu iasă din locuinţe. Poliţiştii au fost atacaţi când au încercat să se apropie de baricade după care se adăposteau bărbaţi înarmaţi, a afirmat oficialul. În imagini înregistrate de Reuters TV, se văd cel puţin trei victime căzute pe stradă, lângă vehicule.

Ministrul securităţii, Alfonso Durazo, a declarat agenţiei Reuters că incidentele s-au declanşat când o patrulă a Gărzii Naţionale - forţă de poliţie militarizată - a fost atacată dintr-o locuinţă din Culiacan, la circa 1200 de kilometri la nord-vest de capitala Ciudad de Mexico. Înăuntru, poliţiştii l-au găsit pe Ovidio Guzman, acuzat de trafic de droguri în Statele Unite. Patrula a fost însă copleşită rapid de luptătorii cartelului Sinaloa şi a fost nevoită să se retragă şi să îl elibereze pe Guzman, pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti.

Un material video pare să arate că presupuşi membri ai unui cartel al drogurilor au interceptat o frecvenţă radio folosită de forţele de securitate şi au ameninţat cu represalii dacă Guzman nu este eliberat.



Reacţia la arestarea temporară a fiului lui El Chapo a fost de o amploare rar întâlnită în războiul drogurilor din Mexic, chiar şi după ce fostul lider al cartelului Sinaloa a fost arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă în SUA, apreciază Reuters. Agenţia consideră că situaţia din Culiacan va spori presiunea asupra preşedintelui Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador. Acesta şi-a început mandatul în decembrie anul trecut, după mai mult de un deceniu de conflicte legate de traficul de droguri, cu promisiunea că va readuce pacea în ţară, însă numărul de omoruri pare că se îndreaptă anul acesta spre un record.

Chiar săptămâna aceasta, luni, 14 poliţişti au fost masacraţi în vestul Mexicului, iar a doua zi, armata a ucis 14 suspecţi, probabil membri ai bandelor de infractori.

El Chapo a condus cartelul Sinaloa câteva decenii. Se crede că el are 12 copii, printre care Ovidio, în vârstă de 28 de ani, traficant încă din adolescenţă, potrivit unui act de acuzare emis în februarie de departamentul american al justiţiei. Odată cu acesta, a mai fost pus sub acuzare, tot pentru distribuţia de cocaină, metamfetamină şi marijuana în SUA, încă unul din fraţii Guzman.

Un avocat al familiei a declarat reţelei Milenio că Ovidio Guzman este liber şi şi-a contactat rudele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.