DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Video| Regina Elisabeta a II-a, prima apariţie în public de la Jubileul de Platină

mirror.co.uk
Regina Elisabeta II

Regina Elizabeth II, 96 de ani, a sosit luni în Scoţia pentru o săptămână de evenimente regale, împreună cu mai mulţi membri din familia sa. Vizita sa nu a fost cunoscută decât în ultimul moment, cum este obiceiul, din cauza problemelor sale de mobilitate. Este vorba despre prima apariţie publică de la Jubileul de Platină când s-au sărbătorit 70 de ani de domnie, conform news.ro.

Surâzătoare, în ţinută bleu şi sprijinindu-se în baston, regina a fost fotografiată la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh, cu ocazia ceremoniei "de înmânare a cheilor", în timpul căreia suveranei i se oferă cheile oraşului şi este primită în "fostul ei regat din Scoţia".

Regina a fost însoţită de fiul ei Edward şi de soţia acestuia, Sophie. Ultima ei apariţie datează din 22 iunie, când s-a întâlnit la Castelul Windsor, unde locuieşte acum, pe guvernatorul New South Wales din Australia.

Britanicii au sărbătorit, patru zile la începutul lunii iunie, cei 70 de ani de domnie. Suverana a apărut de trei ori pe balconul Palatului Buckingham. Cu ocazia acestui Jubileu de Platină, regina, care este cel mai în vârstă monarh din lume în funcţie, îşi reafirmase intenţia de a continua să-şi slujească supuşii "pe cât posibil, susţinută de familie".

Ea este din ce în ce mai des reprezentată de Prinţul Charles, în vârstă de 73 de ani, moştenitorul coroanei, care va participa şi la diverse angajamente în această săptămână în Scoţia, în cadrul acestei săptămâni de Holyrood.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.