VIDEO Scene incredibile în fața Spitalului Universitar: Bătaie pentru un loc de parcare, unul dintre bărbați a fost luat pe capotă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 03-10-2025 11:12

Actualizat: 03-10-2025 11:16

Article thumbnail

Sursă foto: SUUB

Incident șocant în Capitală! Doi bărbați s-au certat în fața Spitalului Universitar București, după ce unul dintre ei a parcat neregulamentar. Nervos, pietonul s-a pus în fața mașinii, iar șoferul l-a acroșat și apoi a plecat cu victima pe capotă.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 Poliție au reținut, joi, un bărbat în vârstă de 47 de ani, cercetat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Oamenii legii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, două persoane se agresează fizic.

Ce spune Poliția Capitalei

„Polițiștii au identificat doi bărbați, în vârstă de 49, respectiv 47 de ani, cel din urmă fiind conducător auto, aceștia fiind conduși la sediul subunității, în vederea stabilirii situaței de fapt și luării măsurilor legale ce se impun.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, la data menționată, în jurul orei 08.00, în timp ce se afla în fața unei unități medicale, bărbatul de 47 de ani ar fi avut o discuție în contradictoriu cu bărbatul de 49 de ani, întrucât cel din urmă l-ar fi atenționat că ar fi parcat neregulamentar. În acest context, bărbatul de 49 de ani s-ar fi poziționat în fața autovehiculului, iar conducătorul auto l-ar fi acroșat, deplasându-se cu acesta pe capotă, pe o distanță scurtă.

Ulterior, ar fi agresat fizic persoana vătămată, lovind-o la nivelul corpului, tulburând astfel ordinea și liniștea publică”, precizează Poliția Capitalei.

Se pare că pietonul a fost deranjat ca bărbatul a parcat acolo. Barbatul a parcat acolo ca să coboare soția să meargă la Spitalul Universitar.

Șoferul a fost testat de către un echipaj din cadrul Brigăzii Rutiere, cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.

În baza probatoriului administrat, șoferul în vârstă de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri