VIDEO Sorin Grindeanu dezvăluie cifrele din sondajul intern al PSD: Daniel Băluță își va continua campania

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-11-2025 14:18

Actualizat: 10-11-2025 14:19

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat că a prezentat cifrele unui sondaj în ședința Biroului Permanent al PSD. Grindeanu a precizat că în acest sondaj, Daniel Băluță este pe primul loc, ceea ce le arată celor de la PSD că trebuie să continue campania pe aceeași linie.

”Am prezentat un sondaj de opinie, care ne arată că Daniel Băluță este pe primul loc, asta ne bucură, dar asta nu înseamnă că Daniel nu-și va continua această campanie. Domnul Băluță va continua să-și prezinte programul, să își prezinte realizările, fără atacuri politice, pentru că asta îi interesează pe bucureșteni.”, a declarat Sorin Grindeanu.

Programul lui Daniel Băluță

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, și-a publicat, pe scurt, planurile pentru vremea când va ajunge primar general. Băluță spune că nu va critica Bucureștiul, ci va rezolva problemele pe care orașul le are.

”Șapte angajamente pe care mi le asum și pe care le regăsiți în programul meu pentru București, ce poate fi accesat aici danielbaluta.ro!

Nu promisiuni, ci un contract moral pe care îl propun oamenilor. Le cer să mă judece! După ce se vede, după ce se simte, după ce rămâne în urma noastră.

Așadar

1. Îmi asum orașul, nu îl acuz.

2. Tratez urgențele.

3. Pun oamenii înaintea politicii.

4. Construiesc pentru viitor, nu pentru aplauze.

5. Fac din administrație o fereastră, nu un zid.

6. Redau orașul oamenilor.

7. Nu cer încredere, muncesc pentru ea”, scrie Băluță pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri