Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat extrem de dur la decizia Primăriei Capitalei de a autoriza un miting în București cu iz legionar. Grindeanu cere reprezentanților Primăriei Capitalei să revină asupra acestei decizii în cel mai scurt timp.
”Mă miră, chiar mă miră decizia luată de Primăria Capitalei, cred că ar trebui să-și revizuiască această decizie. Vorbim totuși despre lucruri care nu-și au locul în România anului 2025.
Îi îndemn pe reprezentanții și pe cei care au decis asta la Primăria Capitalei să-și schimbe decizia.”, a declarat Sorin Grindeanu.
Primăria Capitalei a autorizat marș cu iz legionar în București
Primăria București a autorizat manifestația xenofobă împotriva imigranților, acțiune declanșată după ce un livrator Glovo a fost agresat în public, în urma unui mesaj xenofob al parlamentarului partidului extremist AUR Dan Tănasă.
“Marți, 2 septembrie 2025, vă invităm să manifestăm de la ora 11:00 în fața Primăriei Municipiului București, prin care noi, bucureștenii, să ne exprimăm împotrivirea față de anunțata intenție a Primăriei de a inunda orașul nostru iubit, în prezent unul dintre cele mai sigure și liniștite metropole din Europa, cu imigranți de orgine afro-asiatică! Atenție dragi bucureșteni, acum nu mai e vorba de “bicicliștii” Glovo sau alți muncitori din Pakistan, India, Nepal, Sri-Lanka, care oricum, din punct de vedere al Constituției României, se află în mod ILEGAL pe teritoriul țării, ci este vorba ca în București să fie aduși, împotriva voinței sau fără acordul populației, imigranți cu statut incert dar în mod sigur provenind din populații ne-europene, de rasă exclusiv non-albă! Manifestarea este autorizată de Primăria Generală a Capitalei și așteptăm participanții la ora 11:00 în fața aceleiași Primării, din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, sector 5, București”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul organizației.
Primăria Municipiului Bucureşti a explicat, într-un comunicat remis Agerpres, că autorizarea unei adunări publice nu reprezintă asumarea sau validarea conţinutului mesajelor transmise de organizatori, ci exclusiv respectarea cadrului legal care garantează dreptul constituţional la liberă exprimare şi la întrunire.
Primăria a făcut aceste precizări în legătură cu adunarea publică anunţată de Asociaţia Noua Dreaptă şi Partidul S.O.S. România, pentru data de 2 septembrie, în intervalul 11:00 – 13:00, pe trotuarul adiacent Parcului Cişmigiu, în faţa sediului Primăriei. Reprezentanţii Primăriei afirmă că ”solicitanţii au depus documentaţia prevăzută de legea privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”.
Comentează