VIDEO Sorin Grindeanu vorbește de plecarea de la guvernare și după aprobarea pachetului social: NU s-a schimbat nimic

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 19-03-2026 12:13

Actualizat: 19-03-2026 12:52

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, spune că în PSD nu s-a schimbat nimic legat de relația cu PNL după ce pachetul de solidaritate a trecut în coaliție. Ilie Bolojan a agreat ca banii pentru plata ajutoarelor sociale să se ia de la banii prin care se plăteau salariile câștigate de magistrați în instanță.

Ce spune Grindeanu despre relația cu PNL

"Eu ce am anunțat în urmă cu câteva săptămâni, că noi avem anumite propuneri de la care nu abdicăm, că nu facem înțelegeri în afara coaliție. Era simplu să facem înțelegeri cu grupul AUR, nu le-am făcut. Nu s-a vorbit de schimbarea lui Ilie Bolojan în coaliție. Sunt lucruri pe care le-am anunțat la începutul lunii decembrie și nu e nicio schimbare. Această evaluare cuprinde și modul în care a fost construit bugetul și începe și cu noi", a declarat Sorin Grindeanu.

Ce a declarat Ilie Bolojan despre pachetul social

Premierul Ilie Bolojan a anunțat s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie inclusă în buget. Ca urmare, criza politică s-a deblocat. Șeful Guvernului a anunțat momentul în care ar putea fi aprobat noul buget.

Anunțul a fost făcut joi după o discuție a liderilor coaliției de guvernare.

„S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susținută de coaliție, aveam două posibilități. Prima era să creștem deficitul... nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem componenta de cheltuieli”, a explicat Ilie Bolojan.

Practic, este vorba despre amânarea pentru anii următori a unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe judecătorești.

„Celelalte amendamente nu vor fi aprobate”, a transmis Ilie Bolojan

Discuțiile despre buget vor fi reluate tot joi

„La prânz vor fi reluate discuțiile în comisia de buget, ne propunem ca în această seară să înceapă discuțiile în plen”, a mai spus Bolojan adăugând că bugetul ar putea fi aprobat vineri.

Pachetul social a fost o condiție impusă de PSD pentru a aproba bugetul și a continua în coaliția de guvernare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Variabil
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri