Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Strigătul DISPERAT al unui episcop: 'Este o nouă revoluție. Este un război! Dacă copiii nu mai au inocență, înseamnă că aceștia nu mai au copilărie'

Episcopul Macarie al Europei de Nord

Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie, a vorbit, în cea mai recentă predică a sa despre starea actuală a lumii care este cuprinsă de încercări și frică, de revoluții care contestă valorile firești și atacă inocența copiilor. Episcopul care slujește în mijlocului lumii progresiste, la Stockholm, consideră că votul dat de Parlamentul României, prin care copiii vor trebui să învețe despre educația sexuală, convertită sub denumirea de educație sanitară, este, de fapt, o revoluție în care ”sunt contestate credința, familia, patria, dragostea dreasă cu sarea duhului, firescul, recunoștința, blândețea, dreptatea, adevărul.

”Dacă copiii nu mai au inocență, înseamnă că aceștia nu mai au copilărie, iar dacă nu mai au copilărie, ei, chipurile, trebuie să fie expuși de mici orelor de educație sexuală, ca să deprindă, vasăzică, ”abilități„ corespunzătoare.”, punctează PS Macarie.

„Iubite frate, iubită soră, ai venit aici ca să aduci laudă Dumnezeului Celui Viu, văzând cum această lume este cuprinsă de învârtoșare, de frământare, trecând dintr-o tulburare în alta. Este o mare încercare în această lume când vedem frica patologică față de moartea biologică, furia resentimentară ridicată la rang de virtute civică. Această violență, acest haos, această contestare a oricărei conduceri tradiționale, toate acestea ne arată că lumea a ajuns într-un mare impas.

În numele unei noi revoluții, sunt contestate credința, familia, patria, dragostea dreasă cu sarea duhului, firescul, recunoștința, blândețea, dreptatea, adevărul. Iată, este contestată însăși inocența copiilor, spunându-se că aceasta nu ar fi decât o simplă prejudecată. Dacă copiii nu mai au inocență, înseamnă că aceștia nu mai au copilărie, iar dacă nu mai au copilărie, ei, chipurile, trebuie să fie expuși de mici orelor de educație sexuală, ca să deprindă, vasăzică, ”abilități„ corespunzătoare. Copiii nu mai au dreptul la inocență, aceasta ne spun falșii apostoli ai acestei noi lumi ”postumane”. Sub nicio formă, noi creștinii nu trebuie să fim complici la aceste nedreptăți strigătoare la cer.

Sfinții Părinți ne spun că cine nu are Biserica Mamă, nu îl are pe Dumnezeu Tată. Este un mare război. Războiul împotriva Bisericii este, de fapt, un război împotriva omului și a destinului său. Da, iubite frate și iubită soră, acest război este îndreptat împotriva legăturii tale cu Dumnezeu. Miza acestui război este ruperea legăturii dintre om și Dumnezeu. Este cumplit că sunt contestate cele mai firești, cele mai minunate lucruri care ne fac pe noi oameni.

Sunt vremuri de cernere, sunt vremuri de încercare, sunt vremuri de prigoană, însă trebuie să stăm drepți și să nu facem niciun fel de compromis!”. El încurajează să ne punem nădejdea în Dumnezeu și să ne umplem cu toții de Duhul Cel Preasfânt și nu de duhul lumii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.