VIDEO Sute de credincioși au sărbătorit, împreună cu ÎPS Teodosie, hramul Catedralei Arhiepiscopale din Constanța

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 29-06-2025 22:53

Actualizat: 30-06-2025 01:53

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Catedrala Arhiepiscopală din Constanța și-a sărbătorit duminică hramul. Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară al lăcașului de cult. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit un preot. Credincioșii s-au putut închina la fragmente din moaștele mai multor sfinți.

La final, absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța au depus jurământul de credință.

”Și catedrala noastră este închinată acestor mari ocrotitori, pentru că aici a propovăduit Sfântul Apostol Andrei, în Sciția Mică, a fost închinată fratelui său, Sfântului Apostol Petru, iar catedrala mare – Sfântului Apostol Pavel, căci acești doi Sfinți Apostoli au murit în aceeași zi, la Roma.

Petru a fost răstignit cu capul în jos, cerându-și încă o dată iertare de la Hristos, de Care se lepădase din frică. Pavel a fost ucis cu sabia, pe calea Ostia. Ei se roagă pururea pentru noi.

Și iată, în fiecare an avem tradiția ca absolvenții de Teologie să depună jurământul de credință pentru anii de studii și pentru licență. Acest legământ trebuie să-l aibă toți creștinii, căci apostolii noștri sunt cei ce au adus cuvântul lui Dumnezeu.

Le mulțumim tuturor dascălilor, studenților, slujitorilor Catedralei, preoților, diaconilor și dumneavoastră, celor care ați venit la sărbătoarea noastră, credincioșii”, a spus ÎPS Teodosie.

”Ne-am fericit cu bunul Dumnezeu să ajungem și astăzi în această zi plină de trăire duhovnicească, plină de simțire aleasă, zi în care am participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și am încheiat-o cu jurământul pe care iubiții noștri studenți îl rostesc, de fiecare dată, la absolvire.”, a declarat, la Trinitas TV, părintele conferențiar universitar George-Daniel Petrov, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel ocrotesc și cea mai veche biserică din Medgidia. Sâmbătă seară, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat acolo slujba Vecerniei cu Litie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri