Video| Trupa K-pop BTS, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă: 'Vrem să ridicăm vocea împotriva crimelor de ură'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-06-2022

Actualizat: 01-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: bbc.com

Membrii celebrei trupei sud-coreene BTS s-au întâlnit marţi la Casa Albă cu preşedintele american Joe Biden, pentru a aborda tema crimelor de ură împotriva comunităţii asiatice din Statele Unite şi să ridice vocea în favoarea diversităţii, relatează EFE.

Întâlnirea a avut loc la sfârşitul lunii mai, dedicată comunităţii americanilor de origine asiatică, precum şi nativilor hawaiieni, dar şi în contextul unei creşteri accentuate a crimelor motivate de ură împotriva persoanelor de origine asiatică în ultimul an, potrivit Agerpres.

"Suntem devastaţi de recentul val de crime de ură, inclusiv împotriva americanilor de origine asiatică. Ne-ar plăcea să profităm de această oportunitate pentru a ridica glasul şi a spune că suntem aici", a declarat solistul Jimin la conferinţa de presă.

Membrii trupei au apărut la conferinţa de presă alături de purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Biden, Karine Jean-Pierre, care a prezentat BTS nu doar ca laureaţi ai Premiului Grammy, ci şi ca promotori ai "respectului" în rândul tinerilor.

Cei şapte componenţi ai trupei BTS au intervenit la conferinţa de presă cu scurte mesaje în limba engleză şi coreeană, în care au elogiat diversitatea culturală şi au mulţumit "armatei de fani" care îi susţin din diferite ţări.

Preşedintele Biden a promulgat anul trecut o lege pentru a combate crimele de ură împotriva comunităţii asiatice. Atacurile asupra persoanelor de origine asiatică au escaladat după ce anumiţi politicieni şi analişti i-au încurajat pe americani să învinovăţească China pentru pandemia de COVID-19, dar şi pe fundalul altor tensiuni.

Cei şapte membri ai trupei sud-coreene sunt cunoscuţi pentru piesele şi coregrafiile lor ritmate, precum şi pentru numărul impresionant de fani la nivel global, formaţia fiind recompensată în februarie cu Global Recording Artist of the Year, pentru cel de-al doilea an consecutiv.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri