Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video - Un emblematic monument sovietic, înalt de 79 de metri, a fost demolat în Letonia

flickr.com
monument

Letonia a demolat joi, la Riga, un monument emblematic ce datează din epoca sovietică, în pofida protestelor minorităţii ruse din această republică baltică, informează AFP, scrie Agerpres.

Utilaje de demolare au fost utilizate pentru a distruge memorialul celui de-Al Doilea Război Mondial, înalt de 79 de metri, aproximativ cât două blocuri a câte zece etaje, monument care a devenit un loc de întâlnire pentru susţinătorii Kremlinului din Letonia.

Aproape toate monumentele şi plăcile comemorative din epoca sovietică, cu excepţia celor situate în cimitire militare, au fost suprimate în 1991, însă monumentul de la Riga era protejat de un tratat din 1994 între Republica Letoniei şi Federaţia Rusă.

Monumentul a fost construit în perioada 1979-1985 pentru a omagia victoria armatei sovietice asupra Germaniei naziste. În fiecare an, mii de ruşi din Letonia, care constituie circa 30% din populaţia acestei ţări, se adună aici de 9 mai, pentru a marca victoria din 1945.

Însă majoritatea letonilor percep această dată ca fiind începutul ocupaţiei sovietice de aproape 50 de ani, care s-a încheiat în 1991.

În 1997, un grup de militanţi a încercat să demoleze monumentul cu dinamită, însă explozibilul s-a declanşat prematur, ucigând trei persoane.

În luna mai acest an, Parlamentul leton a votat pentru amendarea acestui tratat, ceea ce a privat monumentul de protecţie juridică.

Dezbaterile asupra demontării acestui monument au fost reluate imediat după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, în special după descoperirea gropilor comune de la Bucea, lângă Kiev.

Letonia, la fel ca vecinii săi baltici Lituania şi Estonia, face parte din Uniunea Europeană (UE) şi din Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi s-a poziţionat în mod ferm în sprijinul Ucrainei după declanşarea invaziei ruse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.