Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Un urs brun a provocat haos într-un oraș din Japonia: Patru persoane au fost rănite

stirileprotv.ro
urs brun

Vânătorii au împuşcat un urs brun într-un oraş din nordul Japoniei, după ce animalul a rănit patru persoane şi a produs haos în oraş, informează AFP.

Pe contul oficial de Twitter al oraşului Sapporo se preciza că animalul a fost "exterminat", iar televiziunea locală a relatat că ursul a fost ucis de vânători, potrivit agerpres.ro.

Imaginile publicate de mass-media locală în cursul aceleiaşi zile îl arătau pe urs pe o stradă rezidenţială, traversând un drum aglomerat şi zgâriind porţile unei cazarme a armatei, spre groaza militarilor aflaţi înăuntru.

Un soldat a fost rănit în timpul periplului animalului prin oraş, care urmează să găzduiască în august maratonul olimpic şi probe de atletism.

O altă victimă a fost mutilată după ce ursul a atacat-o din spate, potrivit imaginilor difuzate de un post de televiziune. Persoana a fost evacuată pe o targă.

Incidentul a avut drept rezultat închiderea şcolilor locale şi anularea mai multor zboruri pe un mic aeroport regional, potrivit televiziunii publice NHK.

"Patru persoane, inclusiv un membru al armatei, au fost atacate şi rănite de ursul brun", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Katsunobu Kato.

"Oficialii oraşului Sapporo, poliţia din Hokkaido, o asociaţie locală de vânătoare şi alte organizaţii relevante" şi-au coordonat "eforturile de capturare a ursului brun şi de exterminare, dacă se dovedeşte necesar", a precizat acesta.

Dintre răniţi, doi erau vârstnici, potrivit NHK.

Urşii negri asiatici trăiesc în număr mare în Japonia, inclusiv în insula principală a ţării, în timp ce urşii bruni pot fi găsiţi pe insula Hokkaido din nord.

Potrivit asociaţiei japoneze dedicate acestor animale, urşii care trăiesc în păduri vin tot mai des în zonele locuite de oameni pentru a căuta hrană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.