DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO USR așteaptă un telefon de la PNL: 'Ne-am arătat disponibilitatea de a pune umărul la actul de guvernare`

Guvern
orban pnl usr

Alianţa USR-PLUS şi-a arătat disponibilitatea de a guverna şi aşteaptă "un telefon" de la premierul desemnat, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Alianţei, Ionuţ Moşteanu.

"Ne-am arătat disponibilitatea de a pune umărul la actul de guvernare. Acum, când suntem într-un moment greu pentru România, suntem în pragul unei potenţiale crize de sănătate publică şi cred că trebuie multă responsabilitate. Alianţa USR-PLUS are oamenii care sunt gata să pună umărul la actul de guvernare. Aşteptăm un telefon, telefon care nu a venit până acum de la premierul desemnat. Suntem aici, vom face tot ce ţine de noi să ducem ţara asta înainte, acum depinde şi de înţelepciunea celorlalţi", a spus Moşteanu, joi, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că "anticipatele încă sunt pe masă", deşi nici PSD, nici PNL nu spun acest lucru.

"Nu am văzut o intenţie clară de a forma o majoritate până în momentul ăsta. (...) Văd aceeaşi încercare de a forma un guvern monocolor în jurul PNL, partid de douăzeci şi ceva la sută şi au văzut că a fost dificil în ultimele trei patru luni să guverneze astfel. În continuare pare că discuţia de anticipate este pe masă. Cred că trebuie să ne uităm atenţi la realităţile care s-au schimbat, să ne uităm la decizia CCR şi la această potenţială criză de sănătate publică", a precizat Moşteanu.

El a explicat că "anticipatele ar reconfigura Parlamentul şi ar crea o nouă majoritate care să susţină un guvern reformist de care România are nevoie" şi a afirmat că, "pe de altă parte, anticipatele vin şi cu această incertitudine care poate dura câteva luni care nu ajută deloc din punct de vedere economic".

"Alianţa USR PLUS este pregătită să intre oricând în alegeri (...). Mergem către anticipate, dacă se pot realiza, dacă nu, vrem să susţinem un guvern să ne asigurăm că se întâmplă nişte lucruri. Aşa cum am spus, am văzut un Guvern care a şchiopătat puţin în ultimele patru luni", a adăugat Moşteanu.

Întrebat dacă USR PLUS va solicita premierului desemnat să facă parte din echipa sa pentru a-i da votul de învestitură, Moşteanu a spus: "Va fi o discuţie cu premierul desemnat pe care vrem să o avem. Nu condiţionăm neapărat acest lucru, însă ne-am arătat disponibilitatea. Putem îmbunătăţi actul de guvernare (...), vrem să ne asigurăm că a două zi după învestire Guvernul va da ordonanţă pentru alegerea primarilor în două tururi. Dacă împărtăşesc această viziune a noastră, suntem gata să venim la Palatul Victoria".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.