VIDEO Viorica Dăncilă s-a împăcat cu gândul că vede summitul de la Sibiu la TV: 'Nu sunt supărată, nu mă rog de nimeni'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 04-05-2019

Actualizat: 04-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, la Hunedoara, că nu se roagă de nimeni să fie invitată la summitul de la Sibiu și a văzut opiniile potrivit cărora nu pot participa și premierul și președintele, însă a dat exemplul altor evenimente unde alte state UE au avut mai mulți reprezentanți.

"Nu sunt supărată (că nu a fost invitată la summit - n.r.), pentru că nu cred că acest lucru ar rezolva lucrurile şi eu gândesc constructiv. Eu sper ca acest summit să iasă cât mai bine, este important pentru noi, ca ţară, dincolo de orgoliile proprii, dincolo de interesul personal al unuia sau al altuia, eu cred că e important pentru noi ca ţară ca acest summit să iasă foarte bine, toţi liderii europeni să plece încărcaţi pozitiv şi cu anumite concluzii, nu numai în ceea ce priveşte România, dar şi în ceea ce priveşte creionarea viitorului Uniunii Europene. În acest sens, eu cred că mi-am făcut datoria ca prim-ministru. Pe 1 mai am participat la un summit, la Varşovia, unde m-am întâlnit cu omologii mei din ţările din Europa Centrală şi de Est şi unde am semnat împreună Declaraţia de la Varşovia, adică o opinie în ceea ce priveşte viitorul Europei, al ţărilor din Europa Centrală şi de Est, unde am subliniat că nu vrem să mai existe diferenţe între Est şi Vest, Nord - Sud, state mici - state mari, state vechi - state membre noi şi în acelaşi timp că nu mai vrem un dublu standard, nu vrem o Europă cu două viteze, iar la masa deciziei să participe toate cele 28 de state membre, pentru a vorbi într-adevăr de unitate şi coeziune în UE.", a spus premierul Viorica Dăncilă.

Citește și: Dan Andronic: ‘Dragnea nu se va mai putea atinge de un fir din părul ei’

Dăncilă s-a plâns vineri că nu a fost invitată la Summit-ul UE din data de 9 mai, acesta fiind cel mai important eveniment din cadrul președinției Consiliului UE, rol preluat de România la 1 ianuarie 2019.

"Nu am să mă rog de nimeni ca să mă invite la acest lucru. Eu am considerat că este bine pentru ţara noastră şi eu cred că am dat dovadă de acest lucru atunci când am preluat preşedinţia (n.r. - Consiliului UE). Am văzut şi opinia conform căreia nu este posibil să participe decât preşedintele României, că nu pot fi două scaune la aceeaşi masă, aş da exemplul tocmai preşedintelui Consiliului European, domnul Tusk, care, dacă dăm timpul înapoi, vedem că atunci preşedintele şi premierul au participat la un summit. Mai mult, şi în Estonia a fost un lucru de genul acesta. Dincolo de aceste lucruri, eu sper ca acest summit să aibă rezultate bune şi sunt convinsă că ideile luate la summit revin tot în sarcina Guvernului, aşa că sperăm ca acolo să avem concluzii cât mai bune.", a mai spus premierul.

Citește și: Teodorovici neagă! ‘Nu a discutat nimeni despre un astfel de subiect’ .

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri