Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Vladimir Putin i-a spus clar lui Viktor Orban de ce Rusia e gata de război: 'Nu am observat o examinare în mod adecvat a celor trei solicitări ale noastre

Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat "clar" marţi că SUA şi NATO au ales să ignore preocupările Rusiei pentru securitatea sa, referindu-se la respingerea cererilor ruseşti în cadrul tensiunilor cu privire la Ucraina, relatează AFP.

"Analizăm răspunsurile scrise primite de la SUA şi NATO, dar este deja clar că preocupările de principiu ale Rusiei au fost ignorate", a spus preşedintele rus după o întâlnire cu premierul ungar Viktor Orban.

Citește și: VIDEO - 'Copilul rebel' al Europei a stat față în față cu Vladimir Putin: 'Niciun lider al UE nu vrea război'

El a prezentat lista cu principalele revendicări ale Rusiei: sfârşitul politicii de extindere a NATO, angajamentul de a nu desfăşura arme ofensive în apropierea frontierelor ruse şi retragerea poziţiilor militare ale Alianţei la aliniamentele din 1997, adică înainte ca Organizaţia să-i primească pe foştii membri ai blocului comunist.

"Ignorând îngrijorările noastre, SUA şi NATO punctează dreptul fiecărui stat de a alege liber cum vrea să-şi garanteze securitatea", a spus Putin, reiterând un alt principiu care prevede că "nimeni nu ar trebui să-şi întărească securitatea în detrimentul altora".

Citește și: VIDEO Pentru prima dată, Vladimir Putin o spune clar: 'Rachetele din România sunt o amenințare pentru Rusia'

"Ni s-au făcut promisiuni că infrastructura NATO nu se va extinde în Est cu nici măcar un centimetru", a spus Putin, menţionând că trupe NATO se află astăzi în Polonia, în România şi în ţările baltice, potrivit RIA Novosti. "Au spus una şi au făcut alta. Pur şi simplu, ne-au înşelat", a adăugat el.

Preşedintele rus a spus că Statele Unite s-au retras din Tratatul privind apărarea antirachetă, în pofida faptului că Moscova a încercat "să le convingă mult timp" să nu o facă. După aceea, SUA şi-au desfăşurat lansatoare în România şi Polonia. Putin a menţionat că pe astfel de dispozitive ar putea fi instalate Tomahawk, sisteme ofensive care, potrivit lui, ar acoperi teritoriul Rusiei pe mii de kilometri, relatează postul de televiziune rusesc independent Dojdi.

Şeful statului rus a avertizat că eventuala aderare a Ucrainei la NATO ar putea duce la un război între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică pentru controlul peninsulei Crimeea, notează EFE.

"Să ne imaginăm că Ucraina, ca ţară NATO, iniţiază o operaţiune militară (pentru controlul Crimeii). Ce facem? Luptăm cu NATO? S-a gândit cineva la asta? Se pare că nu!", a spus Putin în timpul conferinţei de presă comune cu premierul ungar Viktor Orban la Kremlin.

Vladimir Putin a spus că Occidentul şi Rusia ar putea găsi "o soluţie" la criza lor, acuzând în acelaşi timp Washingtonul că foloseşte Ucraina ca pe un instrument pentru a antrena Moscova într-un "conflict armat", notează AFP.

"Sper că în cele din urmă vom găsi o soluţie, chiar dacă nu va fi uşor", a spus el, după ce a apreciat că "principalul obiectiv al SUA este îndiguirea Rusiei şi că Ucraina este un instrument pentru a antrena Rusia într-un conflict armat şi a ne lovi cu cele mai dure sancţiuni".

Washingtonul acuză Moscova, care a concentrat zeci de mii de militari în apropiere de frontiera cu Ucraina, că ar pregăti o invazie împotriva ţării vecine. Rusia dezminte orice intenţie belicoasă şi cere NATO să se retragă din vecinătatea Rusiei.

Statele Unite au respins cererile Rusiei referitoare la aderarea la NATO, dar au lăsat deschisă uşa pentru discuţii pe alte subiecte, precum desfăşurarea de rachete sau limitele reciproce în cadrul exerciţiilor militare.

Rusia pregăteşte acum un răspuns la această luare de poziţie.

La rândul său, premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, potrivit cotidianului The Guardian, că Uniunea Europeană nu vrea niciun conflict cu Rusia. "Politica sancţiunilor este sortită eşecului", a declarat Viktor Orban. Referindu-se la vizita în Rusia, Viktor Orban a precizat că "aceasta este şi o misiune de pace". "Noi suntem pregătiţi pentru un acord rezonabil, niciun lider UE nu vrea izbucnirea unui conflict", a subliniat premierul Ungariei, scrie mediafax.ro.

Vladimir Putin i-a oferit asigurări premierului Ungariei privind aprovizionarea cu gaze. "Anul trecut, Gazprom a semnat două contracte pe termen lung privind aprovizionarea Ungariei cu gaze din Rusia până în 2036, astfel că stabilitatea este asigurată", a declarat Vladimir Putin cu ocazia întâlnirii cu Viktor Orban. Liderul de la Kremlin a notat că, în pofida restricţiilor, valoarea schimburilor comerciale dintre Rusia şi Ungaria a crescut cu 30% în ultimul an. "Este un semnal bun. Energia ocupă un rol central în cooperarea noastră", a afirmat Vladimir Putin, menţionând colaborarea în diverse proiecte energetice, inclusiv la Centrala nucleară Paks 2.

Statele Unite propun Rusiei continuarea negocierilor pe teme de interes strategic, i-a transmis marţi secretarul de Stat american, Antony Blinken, ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, avertizând că un atac rus asupra Ucrainei va atrage "consecinţe severe".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.