Viktor Orban a dat lovitura, în SUA: americanii anunță sfârşitul unui deceniu de izolare diplomatică a Ungariei

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 13-05-2019

Actualizat: 13-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Discuţiile pe care le va purta în SUA premierul ungar Viktor Orban vor marca "sfârşitul unui deceniu de izolare diplomatică a Ungariei", apreciază fosta ambasadoare a SUA la Budapesta April Foley, într-un articol publicat în cotidianul Washington Times, citat luni de MTI, informează Agerpres.

Citește și: Alianță MAJORĂ pe piața bancară: PayPoint a semnat cu First Bank; beneficii URIAȘE pentru clienți

Potrivit lui Foley, în perioada administraţiei precedente de la Washington a lui Barack Obama, ţările din Europa centrală şi de est s-au simţit "pe bună dreptate neglijate, în timp ce eforturile administraţiei de a reseta relaţiile cu Rusia au trecut în plan secund vechile prietenii pe care şi le cultivase America la hotarele Europei".

"Intervenţia SUA în treburile interne ale Ungariei şi criticile sale lipsite de implicare au lăsat o cicatrice adâncă în relaţiile bilaterale", menţionează fosta ambasadoare.

April Foley subliniază că "administraţia (actualului preşedinte Donald) Trump a avut dreptate să oprească resetarea cu Rusia, să regândească politica SUA faţă de Ungaria şi regiune şi să ia în serios competiţia marilor puteri" şi că "a fost nevoie de leadershipul îndrăzneţ al secretarului de stat Mike Pompeo pentru a pune capăt celor aproape zece ani de politici eşuate".

Citește și:  Dialog spumos Ponta-Plumb: 'Nimeni nu aleargă după funcţii'/ Tu alergi, Rovana, să fii comisar european'

Fosta ambasadoare a SUA în Ungaria accentuează importanţa cooperării în materie de apărare, pe care o denumeşte "coloana vertebrală a relaţiilor bilaterale", adăugând că a fost "înţelept din punct de vedere diplomatic pentru America să se concentreze asupra extinderii acestei cooperări".

Foley evocă şi iniţiativa chineză Belt and Road (Noul drum al mătăsii), despre care afirmă că reprezintă "o alternativă alarmant de atrăgătoare pentru ţări ca Ungaria" şi conchide că administraţia Trump "are dreptate să fie mai fermă în ce priveşte diplomaţia economică şi comercială faţă de Ungaria".

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri