Viktor Orban are curaj: Islamul nu aparține Europei, noi decidem dacă vrem sau nu. Şi nu vrem

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 16-10-2015

Actualizat: 16-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Islamul "nu aparţine spiritual Europei" şi stabileşte reguli "dintr-o altă lume", susţine premierul ungar Viktor Orban, adeptul unei poziţii dure în dosarul privind migraţia, într-un interviu care va apărea sâmbătă în revista germană Focus, relatează vineri France Presse.

Citește și: Răsturnare de situație în Dosarul Gala Bute: Numele lui Călin Popescu Tăriceanu apare în instanță

"Islamul nu a aparţinut niciodată Europei, s-a autoinvitat", a declarat Orban, justificând opoziţia sa faţă de primirea de către UE a sute de mii de solicitanţi de azil veniţi în majoritate din ţări musulmane prin dorinţa de "a apăra valorile culturale" europene.

Premierul ungar a recunoscut totuşi că lucrătorii turci veniţi să furnizeze forţă de muncă economiei germane în anii 1960-1970, chiar dacă în majoritate de religie musulmană, "aparţin istoriei Germaniei şi, prim urmare, şi a Europei".

Citește și: Antena 3 a pierdut procesul cu Laura Codruța Kovesi! Suma uriașă pe care o primește șefa DNA

"Însă spiritual, islamul nu aparţine Europei. Este un corpus de reguli dintr-o altă lume", a afirmat Orban, criticând faptul că "nu are dreptul de a pune la îndoială", în faţa germanilor sau a francezilor, posibilitatea unei societăţi multiculturale. "În Ungaria, decidem noi înşine dacă vrem sau nu. Şi nu vrem", a adăugat el.

Şeful guvernului de la Budapesta, care a spus întotdeauna despre imigranţii care ajung zilnic cu miile în Europa că sunt simpli 'refugiaţi economici', consideră că "nu toată lumea are dreptul la o viaţă în Germania sau în Ungaria", ci "numai cei care au lucrat pentru asta".

Citește și: Procesul Kovesi vs. Antena 3, la final. Gâdea, în instanţă: 'Ar fi foarte trist...'

Într-un interviu acordat la începutul lunii octombrie postului de radio ungar Kossuth, el a spus că imigranţii sunt în proporţie de peste 80% bărbaţi "tineri, un grup care seamănă mai mult cu o armată, decât cu refugiaţi". Cifra este contrazisă de statisticile Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi şi de UNICEF, conform cărora o treime dintre refugiaţi sunt femei şi copii.

Orban, a cărui ţară a fost tranzitată de aproape 300.000 de imigranţi de la începutul anului, a pledat la sfârşitul lunii septembrie la ONU pentru un sistem mondial de cote menit a 'împărţi povara' migratorie.

Citește și: Ca la ”marile curți”: Filmul flagrantului ”împăratului” Vlasov / VIDEO

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri