Premierul Ungariei Viktor Orban a spus că refuză să transforme Ungaria în România, dar corupția nu va fi tolerată.
Declarația a fost făcută marți, 15 decembrie, după ce liderul formațiunii naționaliste radicale Jobbik, Gabor Vona, a sugerat că ar trebuie înființate două comisii care să investigheze presupusele legături ale Jobbik cu Rusia și alta care să examineze modul în care s-au îmbogățit unele persoane care au legătura cu partidul lui Orban, Fidesz, potrivit Mediafax care citează MTI.
Premierul a precizat că nu ar fi recomandat ca politicienii ungari sau Parlamentul să își asume rolul Parchetului și al Poliției.
Totodată, Orban a subliniat că nu a tolerat corupția de niciun fel în trecut și nu o va tolera nici in viitor.
Comentează