Viktor Orban şi alţi politicieni maghiari, aşteptaţi la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 19-07-2016

Actualizat: 19-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Ungariei, Viktor Orban, alături de zeci de politicieni din mai multe ţări, cei mai mulţi dintre ei maghiari, participă la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, eveniment desfăşurat în perioada 20-24 iulie şi care a ajuns la a XXVII-a ediţie. Potrivit organizatorilor, în campingul de la Băile Tuşnad sunt amenajate 24 de corturi tematice, unde vor avea loc atât dezbateri politice, cât şi evenimente culturale, literare, sportive sau distractive.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, Fall Sandor, a declarat pentru AGERPRES că timp de cinci zile vor susţine prelegeri şi vor participa la dezbateri aproximativ 300 de lectori. Este vorba de politicieni, miniştri, secretari de stat, parlamentari, aleşi locali, oameni de afaceri, cercetători din Ungaria, România, Slovacia, Ucraina, Serbia, dar şi invitaţi din Catalonia, Ţara Bascilor, Tirolul de Sud, landul german Bavaria, Găgăuzia, Republica Moldova. De asemenea, au fost invitaţi liderii tuturor partidelor maghiare din România. Fall Sandor a precizat că au fost invitaţi şi politicieni şi experţi români, dar niciun reprezentant al partidelor româneşti nu a confirmat participarea la eveniment.

Motto-ul evenimentului din acest an este 'Am fost, suntem şi vom fi acasă în Europa', iar temele abordate au legătură cu cele mai importante subiecte din Europa, cum ar fi criza imigranţilor, problema terorismului sau Brexit-ul. 'În urma crizei refugiaţilor şi a migranţilor, a atentatelor din noiembrie 2015 din Paris şi a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, se conturează o schimbare majoră în ceea ce priveşte conceptul european, schimbare care implică un proces de regândire a identităţii europene, a colaborării statelor membre şi a viitorului Europei Centrale şi de Est. De aceea, moto-ul universităţii de vară din acest an se referă la trei teme mari: 1. prezentul şi viitorul identităţii europene, creştine, 2. locul şi creşterea rolului Europei Centrale şi de Est, 3. prezentul şi viitorul UE, aspectele colaborării şi situaţia de după Brexit', se arată într-un comunicat remis de organizatori. Pe lângă acestea, vor fi abordate temele clasice ale universităţii de vară, cum ar fi 'situaţia maghiarilor de pretutindeni, problemele cooperării economice, ale diferitelor tipuri de autonomie, ale educaţiei şi culturii, precum şi teme legate de demografie, protecţia mediului'.

Printre temele de discuţii şi mesele rotunde se numără: "Ce fel de Europă ne dorim?, Există oare o viziune creştină pentru Europa?, Migraţie în Europa, Crimele comunismului, Alegeri în ţările Bazinului Carpatic, Europa regiunilor, Mafia pădurilor versus activiştii verzi", În mod tradiţional, sâmbătă, în ultima zi a manifestării, va fi prezent şi premierul Ungariei, Victor Orban, acesta urmând să participe la o dezbatere cu tema 'Acasă în Europa!', la care vor lua parte şi europarlamentarul Tőkés László şi Németh Zsolt, preşedintele comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta.

Deschiderea oficială a evenimentului de la Băile Tuşnad are loc miercuri, în prezenţa lui Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politică naţională, de la cabinetul premierului Ungariei, dar şi a lui Németh Zsolt, preşedintele comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta. În fiecare seară sunt programate şi concerte cu trupe celebre din Ungaria, la care sunt aşteptaţi mii de spectatori. Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Băile Tuşnad este organizată de Fundaţia Pentru Minorităţi - Pro Minoritate din Budapesta şi Consiliul Tineretului Maghiar din România - Cluj, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri