Premierul ungar Viktor Orban şi-a apărat luni politica anti-imigraţie, spunând că ţara sa este de partea 'libertăţii europene', într-un discurs susţinut în parlamentul landului Bavaria, din sudul Germaniei, potrivit DPA.
"Vă promit că Ungaria va fi şi în viitor întotdeauna de partea libertăţii europene", a spus şeful guvernului de la Budapesta.
"Ungaria a fost întotdeauna o ţară care a refuzat să accepte ocupaţia, suprimarea şi dictatura", a declarat Orban cu ocazia unui eveniment de marcare a 60 de ani de la Revoluţia din 1956 din Ungaria împotriva Uniunii Sovietice.
Citeşte şi: Trump s-ar putea întâlni cu Putin înainte de preluarea eventualului mandat la Casa Albă
Orban a spus de asemenea că deschiderea graniţelor în 1989 şi protecţia din prezent a frontierelor sunt feţele aceleiaşi monede. "Atunci am acţionat pentru libertatea Europei, iar acum o protejăm", a declarat el, potrivit MTI.
El a mai afirmat că valurile de imigranţi - în majoritate din Orientul Mijlociu şi Africa - care vin în Europa sunt o 'ameninţare'.
Citeşte şi: Anul viitor, Phenianul ar putea avea gata racheta Musadan
Premierul landului Bavaria, Horst Seehofer, unul dintre cei mai vocali critici la adresa deciziei cancelarului Angela Merkel de a deschide graniţele Germaniei pentru refugiaţi, a început anul trecut să se alinieze unora dintre cele mai restrictive politici privind migraţia ale lui Orban. Cei doi s-au întâlnit de trei ori în ultimul an.
Prezenţa lui Orban în parlamentul landului Bavaria a fost primită cu o rezistenţă puternică din partea formaţiunilor de opoziţie.
Citeşte şi: Bilanţ negru la fabrica BASF: doi morţi, doi dispăruţi şi şase răniţi
Partidele de opoziţie - printre care social-democraţii de centru-stânga (SPD) şi formaţiunea de extremă-stânga Die Linke - au criticat Uniunea Creştin Socială (CSU) a lui Seehofer pentru că a oferit o platformă în legislativ tot mai autoritarului lider al Ungariei, mai scrie DPA.
Comentează