Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Violențe după acordul istoric dintre Grecia și Macedonia / FOTO & VIDEO

twitter
protest macedonia

Grecia şi Macedonia au ajuns la un acord pentru schimbarea numelui fostei republici iugoslave, deschizând astfel drumul către aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană şi NATO, dar cu toate acestea, acordul semnat duminică a fost întâmpinat cu proteste în ambele ţări, scrie The Guardian, conform news.ro.

În capitala Macedoniei, Skopje, poliţia a folosit gaze lacrimogene duminică noaptea pentru a dispersa un protest al câtorva sute de naţionalişti. Un martor a declarat pentru Reuters că a văzut cum protestatarii aruncau cu pietre în poliţişti, scandând „Macedonia, ne vom da viaţa pentru Macedonia”. Unii dintre demonstraţi au fost arestaţi.

În Grecia, aproape 70% din populaţie nu este de acord cu documentul  în care se stipulează că noua denumire va fi „Republica Macedonia de Nord” conform unui sondaj de opinie efectuat de ziarul Proto Thema. În Psarades, localitatea în care s-a semnat acordul, clopotele bisericii au sunat în semn de doliu, acoperite de steagul Greciei.

Dana Gîrbovan vorbește despre revocarea lui Kovesi. Klaus Iohannis, criticat dur de șefa UNJR pentru că încalcă legea

La 30 de kilometri distanţă, în satul grec Pisoderi, aproape 3.000 de persoane au protestat faţă de acord iar cel puţin şase au fost răniţi în confruntări cu poliţia care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.

În oraşul macedonean Bitola, situat în apropierea graniţei cu Grecia, mii de oameni au protestat scandând „Aceasta este Macedonia”.

EXCLUSIV Scrisoarea PIERDUTĂ care îl ÎNFUNDĂ pe Adamescu (Documente)

Prim-ministrul Macedoniei, Zoran Zaev, a declarat că cele două ţări vecine au „mutat munţii” prin acest acord şi că este „o soluţie demnă şi acceptabilă pentru ambele părţi”.

„Foarte puţini au crezut că vom putea lăsa în urmă 26 de ani dispută”, a declarat prim-ministrul grec Alexis Tsipras.

Grecia cere de mai bine de 20 de ani schimbarea numelui Macedoniei, care a adoptat denumirea actuală când s-a rupt de Iugoslavia în 1991, pentru că există o regiune cu acelaşi nume în nordul ţării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.