Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Violențe în Hong Kong - Carrie Lam a cerut o întâlnire cu studenții

hong kong

Liderul Hong Kong-ului, Carrie Lam, a cerut o întâlnire cu studenţii în urma protestelor masive în ultima lună faţă de o lege care ar permite extrădarea infractorilor în China, informează Reuters potrivit news.ro

O purtătoare de cuvânt a lui Lam a declarat că ea „a început să invite persoanele tinere la o întâlnire, inclusiv studenţii şi tinerii care au participat la protestele recente”.
Sindicatul studenţilor de la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie din Hong Kong (HKUST) a refuzat invitaţia, susţinând că Lam a cerut o întâlnire cu uşile închise.
„Dialogul trebuie să fie deschis pentru toţi cetăţenii din Hong Kong şi toată lumea trebuie să aibă dreptul de a vorbi”, se arată într-un comunicat al sindicatului.
Purtătoarea de cuvânt a lui Lam a declarat că întâlnirea va fi una „la scară mică şi cu uşile închise” pentru a se asigura „un schimb de opinii sincer şi în profunzime”.
Jordan Pang, unul dintre liderii Sindicatului Studenţilor de la Universitatea din Hong Kong, a declarat că va participa la întâlnire doar dacă guvernul va promite că nu va lansa investigaţii împotriva protestatarilor.
„Nu înţelegem de ce nu a răspuns la cererile oamenilor şi preferă să o facă cu uşile închise. Dorim să întrebăm dacă guvernul chiar doreşte să comunice cu tinerii sau este doar o nouă mişcare de publicitate”, a afirmat el.
Peste un milion de persoane au protestat în ultimele trei săptămâni pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de liderul Hong Kong-ului Carrie Lam, susţinută de China. Oamenii sunt nemulţumiţi de un proiect de lege care ar permite extrădarea infractorilor în China pentru că aceştia ar fi expuşi astfel unui sistem judiciar incorect şi controlat de partidul comunist de la Beijing.
Protestatarii nu se mulţumesc cu suspendarea proiectului de lege şi au cerut liderului din Hong Kong, Carrie Lam, să îl retragă cu totul. De asemenea, oamenii au reclamat un exces de zel al forţelor de ordine la protestele recente, poliţiştii folosind gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.